duminică, 13 septembrie , 2026

Noi vești proaste. Românii, loviți în 2018 de un val de scumpiri la alimente

Producătorii din industria alimentară avertizează că urmează noi majorări de prețuri la carne, ouă și pâine. Motivul: creșterea euro și producția slabă de anul acesta. Deocamdată, producătorii din domeniu nu avansează procente clare. Veștile proaste vin la scurt timp după ce am fost puși în fața unui paradox: am importat mâncare de cinci miliarde de euro, deși autoritățile s-au lăudat cu o producție internă record în 2017.

scumpiri

 

Creșterea economică se bazează pe consum. În privința produselor alimentare, românii cumpără, în continuare, mai mult din import. Iar asta se vede în deficitul balanței comerciale. Euro a tot crescut anul trecut, iar în 2018 este estimata la 4,7 lei.

În toamna anului trecut, ouăle s-au scumpit într-o singură lună cu 30 de procente, iar untul cu 7. Rata medie a prețurilor de consum a crescut anul trecut cu peste 3,2%, cel mai ridicat nivel din ultimii 4 ani. Iar anul acesta vine cu alt val de scumpiri.

Ministrul Agriculturii a dat asigurări că nu vor fi scumpiri importante la alimente.

Ministrul este contrazis însă de producători.

”Va fi o majorare, nu așa de mare cum se crede, nu așa de mică cum se speră, în primăvara asta. Ce va fi după aceea e foarte greu de spus”, a declarat SORIN MINEA – președinte Federația Patronatelor Industria Alimentară.

Oricum deficitul de peste 700 de milioane de euro, va fi acoperit cu producția record la cereale. Dar vremea arputea afecta producția agricolă în acest an, iar asta se va simți în prețuri.

sursa:realitatea

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …