Admiterea la liceu în anul școlar 2017-2018 va aduce o serie de noutăți pentru candidați.
Prima și cea mai importantă privește creșterea ponderii mediei de la Evaluarea Națională, de la 75% la 80%, în calcul mediei de admitere. Ca urmare, notele obținute la clasă vor reprezenta, anul acesta, doar 20%.
Măsura a fost luată după ce, în repetate rânduri, s-a observat o diferență majoră între notele obținute de elevi în anii de școală și cele de la Evaluarea Națională. De exemplu, anul trecut, în județul nostru, zeci de elevi cu medii generale de absolvire cuprinse între 7 și 8 sau chiar mai mari au obținut la testare medii între 2 și 3! La nivel național, “ruptura” a fost identificată în peste 25 de județe.
O altă modificare privește organizarea repartizării computerizate într-o singură fază, față de două în anii precedenți. Concret, admiterea la liceu se va face în două etape, una computerizată și una directă, pe locurile rămase libere. Prima etapă de admitere este programată în perioada 22 mai – 21 iulie, iar a doua, în perioada 24 iulie – 8 septembrie.
Sursa:obiectivvaslui.ro