duminică, 13 septembrie , 2026

Nu toți vasluienii care au fost amendați pentru necompletarea documentului PLF își vor primi banii înapoi

Autoritățile au decis recent ca amenzile aplicate pentru necompletarea formularului de localizare a pasagerului (PLF), care a fost obligatoriu pentru toate persoanele care intrau în România, să fie anulate, iar banii plătiți deja să fie restituiți. Însă nu toți românii vor primi banii înapoi.

Autoritățile au stabilit ca amenzile aplicate românilor pentru necompletarea formularului de localizare a pasagerului (PLF), care a fost obligatoriu pentru toate persoanele care intrau în România în perioada în care țara noastră a fost în stare de alertă COVID-19 să fie anulate. Potrivit legislației, persoanele care au plătit deja amenzile își pot recupera banii plătiți. Pentru a putea recupera banii plătiți, cei interesați trebuie să depună la Fisc, în cel mult 90 zile de la data intrării în vigoare a acestei proceduri, o cerere de restituire. Cererea poate fi depusă în format tipărit sau va putea fi transmisă prin mijloace electronice. Cererea de restituire va trebui să fie însoțită atât de copii ale documentelor de plată, cât și o copie a actului de identitate ale plătitorului/ solicitantului și va trebui să cuprindă următoarele informații: numele și prenumele solicitantului; codul numeric personal; domiciliul solicitantului; suma și natura creanței solicitate la restituire; codul IBAN aferent contului în care se solicită restituirea, în cazul în care nu se optează pentru restituirea sumei în numerar; banca la care este deschis contul în care se solicită restituirea sumei; motivul pentru care se solicită restituirea sumei, temeiul legal al solicitării și documente justificative.

Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/nu-toti-vasluienii-care-au-fost-amendati-pentru-necompletarea-documentului-plf-isi-vor-primi-banii-inapoi/

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …