sâmbătă, 18 septembrie , 2021

O livadă, o plantație de viță de vie și opt tone de fân distruse de incendii provocate de arderea vegetației uscate!

Arderea vegetației uscate sau a resturilor vegetale a provocat în decurs de câteva ore două incendii violente în gospodăriile unor localnici din județul Vaslui. Primul eveniment de acest gen s-a petrecut marți, 7 septembrie, în jurul orei 16, în satul Crîng, comuna Ciocani. O femeie în vârstă de 70 de ani a dat foc la resturile vegetale din dorința de a-și igieniza curtea. Numai că, din nefericire, câteva scântei purtate de vânt au provocat un incendiu la livada și plantația de viță de vie situate în imediata apropiere. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Detașamentului de Pompieri Bârlad, care au reușit să lichideze incendiul și să prevină extinderea flăcărilor la locuințele din apropiere. Totuși, incendiul a provocat pagube serioase, fiind distruse circa 500 de metri pătrați de livadă și aproximativ 4.000 de metri pătrați din plantația de viță de vie.

Câteva ceasuri mai târziu, un al doilea caz similar i-a pus în alertă pe pompierii militari bârlădeni. De această dată incendiul a izbucnit în jurul orei 1 (noaptea de marți/miercuri), în gospodăria unei familii din satul Tunsești, comuna Bogdănița. Ca și în cazul de la Crîng (Ciocani), cauza incendiului a fost ”lucrul cu foc deschis în spațiu deschis”- cum sună terminologia de specialitate a pompierilor -, mai pe românește tradiționalul foc pentru arderea resturilor vegetale. Lăsat nesuparvegheat peste noapte, câteva scântei au ajuns, purtate de vânt, în depozitul de furaje situat în apropiere. Vorbim despre o cantitate de 10 tone de fân uscat, care a luat foc cât ai clipi din ochi. Intervenția echipajelor de pompieri bârlădeni a fost mult îngreunată de stare deplorabilă a străzilor (dacă pot fi numite așa!) din sat. Singura cale de acces către gospodăria cu pricina este o uliță desțelenită și într-atât de abruptă încât autospecialele pompierilor nu au putut ajunge până la locul incendiului. Pompierii au fost nevoiți să întindă furtunuri pe o lungime de peste 300 de metri.

”Echipajele de intervenție au ajuns foarte greu în zona afectată, din cauza drumului foarte dificil. Pentru a putea interveni, pompierii militari au făcut un dispozitiv de intervenție cu o lungime de peste 300 metri. După aproximativ patru ore și jumătate, incendiul a fost lichidat”, a declarat Marius Stanciu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui.

Flăcările au distrus mare parte din rezerva de fân, aproximativ opt tone fiind făcute scrum. Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, echipele de intervenție reușind să prevină extindere incendiului la locuințele din apropiere.

Sursa : https://estnews.ro/2021/09/08/o-livada-o-plantatie-de-vita-de-vie-si-opt-tone-de-fan-distruse-de-incendii-provocate-de-arderea-vegetatiei-uscate/

Vezi si

Nevoiașii vor încasa tot mai greu ajutorul social. Sute de familii în pericol să piardă banii!

Județul Vaslui avea la sfârșitul lunii iulie 2021 un număr de 7.302 beneficiari de venit …