După vacanţa de Paşte, elevii de clasa a XII-a vor participa la o nouă simulare a probelor scrise de la bacalaureat.
La recomandarea Ministerului Educaţiei, în luna mai, inspectoratele şcolare judeţene (ISJ) vor organiza pe cont propriu o nouă simulare a examenului de bacalaureat. Decizia a fost luată din cauza rezultatelor neverosimil de slabe înregistrate la simularea organizată la nivel naţional în perioada 7-10 martie.
De data aceasta, vor fi chemaţi să-şi testeze cunoştinţele doar elevii de clasa a XII-a. Subiectele vor fi create de ISJ Vaslui după modelul celor pentru bacalaureat.
Reamintim că, în judeţul nostru, la simularea din martie, statisticile oferite de ISJ au relevat o promovabilitate de doar 33,94% la clasa a XII-a şi de 21,12% la clasa a XI-a. Liceele din Vladia, Fălciu, Vetrişoaia şi Puieşti au ocupat fără probleme topul ruşinii, niciun elev de la aceste patru unităţi nereuşind să obţină măcar media 6,00!
Dar ce să mai zicem de mediul rural, când în municipiul reşedinţă a fost prăpăd. Dintre cele şase licee, doar “Mihail Kogălniceanu” a avut procentul de promovaţi peste 50%, apropiindu-se chiar de 70%. Conducerea unităţii speră ca până la examenul propriu-zis să elimine carenţele din pregătirea viitorilor absolvenţi, astfel încât promovabilitatea să se apropie de 100%, aşa cum s-a întâmplat în fiecare an.
Rezultatele de la simulare au fost analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru optimizarea performanţelor şcolare. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a solicitat ISJ monitorizarea atentă a programului de pregătire a elevilor de liceu prin inspecţii tematice şi consultări cu comisiile metodice din licee, precum şi a planurilor individuale de remediere.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
