Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Umor “Constantin Tănase” care va avea loc în municipiul Vaslui între 30 septembrie și 7 octombrie, este în plină organizare, trei instituții fiind implicate: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), Biblioteca Județean “Nicolae Milescu Spătaru” și Muzeul Județean “Ștefan cel Mare”.
O surpriză pentru această ediție va fi încercarea de a reface perioada interbelică în care a trăit marele umorist vasluian prin prezența pe străzile municipiului Vaslui a unor personaje, instrumentiști îmbrăcați în vestimentația specifică acelor timpuri care vor interpreta, de asemenea, melodii la modă în anii 1930 – 1940, care, în plus, îi vor invita pe vasluieni la teatru și la celelalte activități din cadrul festivalului.
“Vor avea elemente de costumației specifice perioadei interbelice, vor fi practic niște arhetipuri de personaje a căror prezență pe străzi și în centrul municipiului Vaslui va trimite la aceea perioadă, atât prin vestimentație, cât și prin muzica interpretată”, a spus Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.
Seria spectacolelor de teatru din cadrul celei de-a XXV-a ediții a Festivalului de Umor o va deschide Teatrul “Masca”, cu piesa “Noi”, în regia lui Mihai Mălaimare. Luni, 1 octombrie, pe scenă vor urca actorii Teatrului ”Mihai Eminescu” Chișinău, cu spectacolul “Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, în regia lui Alexandru Târșu. Perioada este presărată de Parada costumelor de teatru, vernisaje, proiecții de film, conferințe, concursul de litratură satirico- umoristică și alte manifestări.
“O noutate a acestei ediții este prezența caravanei filmului, prezentă în șase din cele opt zile ale festivalului. Nu am stabilit încă unde se vor desfășura proiecțiile, dar avem ca variante Centrul Civic, Teatrul de Vară sau, în caz de vreme nefavorabilă, Sala Sporturilor”, a mai spus Lucian Onciu.
sursa:estnews.ro
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
