
O tânără din Vaslui are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet mare. Roxana Năstasă a fost diagnosticată recent cu limfedem, o boală ce constă în acumularea excesivă de lichid limfatic în țesuturi. Se manifestă prin umflarea mâinilor sau a picioare și, din păcate, odată instalat limfedemul nu poate fi vindecat, dar cu un tratament corect, poate fi controlat și ameliorat. În cazul Roxanei, îi este afectată mâna dreaptă: “Practic brațul îmi este umflat și mă doare crunt, nu reușesc să dorm, să fac nimic. E un chin continuu și așa va fi toată viața (atât cât va fi ea). El se umflă tot mai tare până se face uriaș“. Tânăra are nevoie de sprijin financiar pentru mai multe investigații întrucât medicii bănuiesc că boala a fost provocată de cancer: “Eu simt că va fi rău, fiindcă toate cam arată asta. Medicii deja mă compătimesc și am senzația că știu mai multe decât mine. Oricât încerc să mă mint că va fi bine nu prea îmi iese”, a povestit Roxana pe pagina sa de Facebook. Investigațiile vor începe imediat după Crăciun, astfel că tânăra are nevoie de bani pentru a le putea suporta: “vă rog din tot sufletul, dacă puteți să mă ajutați. Mulți poate știți cum e, în greu să duci și grija banilor. De asemenea, cei care nu puteți, vă rog măcar să mă purtați în rugăciune. Vreau să trăiesc, vreau să fiu bine, vreau să lupt! Și singura nu pot”.
Roxana Năstasă are 30 ani și a lucrat în presă, la ziare precum Est News și Evenimentul Zilei. A scris, de-a lungul timpului, despre nenumărate cazuri sociale sau din domeniul Sănătății, i-a îndemnat pe oameni să se implice și să ajute, iar acum are ea nevoie de ajutor pentru a trăi. Își dorește să trăiască, să își poată ajuta, în continuare, mama, la rândul ei cu probleme de sănătate, și să își construiască o familie alături de partenerul său. Lucruri normale pentru mulți dintre noi, dar pentru Roxana toate acestea par acum un vis îndepărtat. Vasluienii au demonstrat că sunt o comunitate empatică, unită și cu un suflet enorm de mare și, mai mult ca sigur, își vor pune „rotițele” în funcțiune pentru a o ajuta. Roxana are nevoie de bani, rugăciuni și oameni care să o susțină din toate punctele de vedere.
Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/o-tanara-din-vaslui-are-nevoie-de-ajutor-vreau-sa-traiesc-vreau-sa-fiu-bine-vreau-sa-lupt-si-singura-nu-pot/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad