Persoanele în vârstă care dorm cinci ore pe noapte se pot confrunta cu un risc mult mai mare de a dezvolta două sau mai multe afecţiuni cronice, cum ar fi boli de inimă, cancer sau diabet, comparativ cu cele care dorm mai mult, conform unui studiu publicat Marţi.
Studiul, publicat în jurnalul ştiinţific PLOS Medicine, a monitorizat impactul duratei somnului asupra sănătăţii a peste 7.000 de bărbaţi şi femei la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani, relatează Agerpres.
Acest lucru a fost realizat prin monitorizarea timp de 25 de ani a participanţilor la studiul de cohortă “Whitehall II” realizat pe membri din serviciul public britanic.
Risc mai mare cu 30% până la 40% de a dezvolta mai multe boli cronice
Echipa de cercetători britanici şi francezi, condusă de University College London, a constatat că somnul timp de cinci ore sau mai puţin la vârstele de 50, 60 şi 70 de ani a fost asociat cu un risc mai mare cu 30% până la 40% de a dezvolta mai multe boli cronice comparativ cu persoanele care dormeau până la şapte ore.
Cercetătorii au examinat, de asemenea, relaţia dintre durata somnului din timpul nopţii în cazul fiecărui participant şi riscul de deces. Ei au descoperit că somnul cu o durată de cinci ore sau mai puţin la vârsta de 50 de ani a fost asociat cu un risc de deces mai mare cu 25% în cei 25 de ani de monitorizare.
Acest lucru este cauzat, în primul rând, de faptul că durata scurtă de somn sporeşte posibilitatea de apariţie a bolilor cronice, care la rândul lor creşte riscul de deces, se arată într-un comunicat.
Oamenii de ştiinţă au dorit să afle, de asemenea, dacă somnul timp de nouă ore sau mai mult a influenţat starea de sănătate a participanţilor. Ei nu au identificat, însă, o asociere clară între această durată a somnului şi dezvoltarea bolilor cronice la persoanele sănătoase la vârsta de 50 de ani.
Câte ore de somn sunt recomandate
Însă, în cazul persoanelor deja diagnosticate cu o afecţiune cronică, o astfel de perioadă lungă de somn a fost asociată cu un risc mai mare cu aproximativ 35% de a dezvolta o altă boală, posibil din cauza problemelor de sănătate subiacente ce afectează somnul, au indicat cercetătorii.
“Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, obiceiurile lor de somn şi structura somnului se modifică. Cu toate acestea, este recomandat să doarmă timp de şapte până la opt ore pe noapte – deoarece duratele de somn peste sau sub aceasta au fost asociate anterior cu boli cronice”, a declarat Séverine Sabia, autoare principală a studiului, citată într-un comunicat.
Cercetătoare şi epidemiolog la Institutul de Epidemiologie şi Sănătate de la University College London şi la Institutul francez pentru sănătate şi cercetări medicale (Inserm), Sabia a subliniat importanţa unei igiene corespunzătoare a somnului, dând drept exemplu în acest sens asigurarea unui mediu liniştit, întunecat, cu o temperatură confortabilă în dormitor, înainte de a merge la culcare. Ea a sugerat, de asemenea, evitarea meselor bogate înainte de somn.
Studiul a fost susţinut de instituţii precum Institutul Naţional pentru Îmbătrânire, o divizie a Institutului Naţional de Sănătate din SUA, Consiliul de Cercetare Medicală (MRC) din Marea Britanie şi Fundaţia Britanică a Inimii.