Obiceiuri culinare ciudate din întreaga lume

Fiecare ţară are regulile ei cu privire la servitul mesei şi este bine să vă informaţi înainte de a călători pentru a nu fi consideraţi nepoliticoşi de către gazde.

mancare

 

China

Să nu termini de mâncat din farfurie este aproape un sacrilegiu în cultura noastră. Cu toţii ne obligăm copiii să mănânce tot, iar dacă suntem invitaţi undeva şi lăsăm vreun dumicat în farfurie suntem consideraţi nerespectoşi. În China este invers. Dacă te apuci să cureţi farfuria cu pâine este semn că încă ţi-e foame şi că gazda nu ţi-a oferit suficientă mâncare.

De asemenea, în China, în cazul în care este servit un peşte întreg sau un pui sau orice alt animal, acesta trebuie să stea cu faţa către cea mai în vârstă persoană de la masă, în semn de respect.

India

Să spui ”mulţumesc” după masă este aproape un gest reflex. Dacă eşti în India, renunţă la manierele învăţate acasă! Gazda va fi ofensată. Explicaţia pare logică. Dacă eşti între prieteni şi familie şi le mulţumeşti le sugerezi că nu eşti atât de apropiat de ei şi că tu crezi că ţi-au făcut un favor pe care te simţi dator să îl întorci într-o zi.

Ungaria

În Ungaria nu este potrivit să ciocneşti paharele de fiecare dată când spui ”noroc!”. Restricţia are rădăcini adânci. Când guvernul austriac a pus stăpânire pe Ungaria a sărbătorit în public, înr-un mod foarte zgomotos execuţia rebelilor unguri. Ciocnitul paharelor a fost unul din gesturile care şi astăzi le aduce aminte maghiarilor de un episod negru din istoria lor.

Spania

Dacă sunteţi în Spania şi căutaţi un restaurant bun în care să mâncaţi orientaţi-vă după cantitatea de şerveţele şi resturi alimentare de pe jos, potrivit publicaţiei La Tortuga Viajera. Cu cât este mai multă mizerie, cu atât este localul mai bun. Totuşi, Spanish Sabores precizează că nu toate restaurantele au aceeaşi logică, aşa că mai bine citiţi recenziile înainte de a lua o decizie.

Thailanda

La masă, în Thailanda, veţi primi beţişoare pentru tăiţei şi lingură şi furculiţă pentru restul preparatelor. Furculiţa trebuie să stea în mâna stângă şi lingura în dreapta, dar furculiţa nu trebuie să o foloseşti pentru a mânca. Rolul ei este de a pune mâncarea din farfurie în lingură sau de a tăia bucăţile mari. Oricum ar fi, furculiţa nu trebuie să ajungă în gură.

Dacă ieşi la masă în Thailanda nu ai voie să comanzi decât dacă eşti cea mai în vârstă persoană de la masă. Ospătarul nici nu te va lua în seamă în caz contrar.

Iordania

În cultura beduinilor din Iordania servitul cafelei este un ritual complicat şi elaborat cu o mulţime de reguli. Ceaşca de cafea a încheiat războaie, a aranjat căsătorii sau a ajutat la rezolvarea unor dispute. Femeile şi bărbaţii stau separat şi urmăresc gazda care prepară cafeaua. Tot gazda este prima care gustă pentru a se asigura că este bună. Apoi, fiecare invitat primeşte o cantitate mică de cafea într-o ceşcuţă care apoi este reumplută. Servirea se face de la dreapta la stânga şi nu ai voie să ceri decât de 3 ori să ţi se reumple ceaşca. Fiecare dintre ele corespunde unui simbol: sufletului, sabiei şi oaspetelui. Oricum, trebuie să bei cel puţin o ceaşcă, altfel eşti considerat nepoliticos.

Rusia

Nu este niciun secret că ruşilor le place să bea votcă. Problema este că nu există o oră potrivită pentru acest lucru, iar refuzul este considerat nepoliticos. Aşa că, mai bine suportaţi ameţeala decât să spuneţi că nu vreţi.

Italia

Italienilor le place cafeaua şi din această cauză au şi o mulţime de reguli. După ora 11 nu trebuie să mai puneţi lapte în cafea. Din această cauză nu se bea nici măcar cappucino după-amiaza. Explicaţia este că laptele interferează într-un mod negativ cu digestia şi de aceea nu trebuie băut decât dimineaţa.

sursa:gustarte

Vezi si

ȘTIAȚI CĂ?

Lui MARK TWAIN îi plăceau pisicile mai mult decât oamenii…? MARK TWAIN zis SAMUEL CLEMENS, …