Obligatoriu în toată România, mai ai până pe 25 mai: cum riști să bată ANAF la ușă

Foarte mulți români câștigă sume de bani mai mult sau mai puțin generoase din activități independente și, aproape de fiecare dată, ”uită” să declare veniturile respective și se expun la niște sancțiuni semnificative din partea ANAF.

Data de 25 mai reprezintă termenul limită pentru depunerea Declarației Unice (DU) privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice. Ca referință, vorbim de formularul 212 destinat persoanelor fizice care, în anul de impunere, au realizat  individual sau într-o formă de asociere, venituri/pierderi din România sau/şi din străinătate şi care datorează impozit pe venit şi contribuţii sociale obligatorii, potrivit prevederilor Codului Fiscal. Obligația acestora este cât se poate de clară.

Cine trebuie să depună Declarația Unică, care este procedura

În România, trebuie depusă la ANAF Declarația Unică, după ce a fost completată de către persoanele fizice menționate mai sus. Chiar și cei care nu realizează venituri și optează pentru plata contribuției la asigurările sociale de sănătate.

Documentul poate intra în posesia ANAF prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv:

– prin intermediul serviciului „Spaţiul privat virtual”, disponibil pe portalul www.anaf.ro;

– prin intermediul serviciului „Depunere declaraţii”, disponibil pe portalul www.e-guvernare.ro, pe baza certificatului digital calificat;

În mod evident, hârtie poate fi depusă și în format fizic, tipărit, direct la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire. În cazul în care ai dubii legate de Declarația Unică, merită să ai în vedere că există un mecanism prin care poți fi ajutat. Pentru completarea şi depunerea declarației unice contribuabilii pot solicita sprijin apelând Serviciul Central de Asistență Telefonică a Contribuabililor – Call – Center, la numărul de telefon: 0314 039 160, prin e-mail, accesând Formularul de Contact disponibil pe portal https://www.anaf.ro/asistpublic/ şi în serviciul Spațiul Privat Virtual.

Pe marginea Declarației Unice, ANAF recomandă românilor să nu neglijeze depunerea acestui document pentru a preveni sancțiuni mai grave.

Vezi si

Cei mai putini muncitori straini din tara lucreaza la Vaslui

In județul Vaslui lucrează în prezent cei mai puțini muncitori străini din țară, 449. Dacă …