La 17 septembrie 1901 s-a născut Sir Francis Chichester, câştigătorul primei curse transatlantice; în 1966, în 226 de zile, la bordul ambarcaţiunii “Gipsy Moth IV”, a realizat prima cursă solitară în jurul lumii, în urma acestui succes, fiind înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii (m. 26 august 1972)
Francis Chichester a venit pe lume la în Barnstaple, Devon (Anglia), în familia unui preot. Tatăl său, reverend Charles Chichester, a fost al şaptea fiu al unui baronet. În adolescenţă a fost trimis să studieze la Marlborough College, cursuri pe care le-a frecventat în timpul Primului Război Mondial. S-a mutat în Noua Zeelandă imediat ce a împlinit 18 ani. Acolo, s-a îmbogăţit în doar zece ani din afaceri în domeniul construcţiilor, al industriei forestiere şi miniere. Toată averea sa s-a dus însă pe apa sâmbetei în timpul marii crize economice ce a lovit lumea în anul 1929.
Sărac, englezul a revenit în ţara natală în 1929. Pentru a uita de pierderea suferită, ia cursuri de aviaţie şi devine pilot. Apoi, cu sprijinul familiei, şi-a achiziţionat un avion cu ajutorul căruia a intenţionat să zboare până în Noua Zeelandă. Spera să doboare recordul mondial deţinut de conaţionalul său Bert Hinkler, care zburase singur 30 de zile, până în Australia. Din cauza unor probleme tehnice, nu a reuşit să doboare recordul lui Bert, terminând cursa în 41 de zile.
Chichester a fost primul pilot din lume care se orienta în aer cu ajutorul unui sextant şi a poziţiei soarelui. Metoda era greu de aplicat, pentru că pilotul, care zbura singur, trebuia să se ocupe şi de manşă şi să facă şi calcule. Dar lui i-a reuşit.
Experienţele sale în domeniul navigaţiei aeriene i-au determinat pe conducătorii armatelor engleze, implicaţi în cea de a doua conflagraţie mondială, să îi solicite serviciile. Astfel, Chichester i-a învăţat pe piloţii englezi cum să navigheze în condiţii neprielnice. Şi, pentru că în ceea ce priveşte navigaţia aeriană le făcuse cam pe toate, Francis s-a îndreptat şi spre navigaţia pe ape. În 1958 şi-a cumpărat un iaht, în ciuda faptului că tocmai fusese diagnosticat cu cancer la plămâni. Nu s-a speriat şi şi-a văzut de treabă, beneficiind şi de susţinerea soţiei sale, care i-a impus o dietă vegetariană. Astfel, cancerul a intrat în remisie. Spirit luptător, Francis a participat în 1960 la o cursă transatlantică, competiţie pe care a şi câştigat-o.
Cursa pentru care a intrat în istorie a fost cea pe care a efectuat-o singur în jurul lumii. Călătoria a început la 27 august 1966 şi a durat 226 de zile. A pornit de la Plymouth, Marea Britanie, şi s-a terminat în acelaşi loc, la 28 mai 1967. Performanţa lui Francis este cu atât mai importantă, cu cât aventura a avut loc atunci când englezul avea vârsta de 65-66 de ani. Pentru performanţa sa uluitoare, Chichester a fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
În 1972, boala lui Sir Francis a revenit, şi navigatorul a murit. El a avut doi fii, dintre care unul este acum membru al Parlamentului European.
Iţi prezentam principalele semnificaţii istorice ale zilei de 17 septembrie:
1787 – A fost adoptată Constituţia Statelor Unite ale Americii (în vigoare şi astăzi), document ce proclamă SUA stat federal, având ca formă de guvernământ republica prezidenţială.
1821 – A încetat din viaţă Gheorghe Lazăr, întemeietorul învăţământului modern românesc; a fost iniţiatorul şi conducătorul primei şcoli în limba română, „Şcoala de la Sfântul Sava” – 1818 (n. 5 iunie 1779)
1854 – S-a născut inventatorul David Buick, fondatorul „Buick Motor Car Company” (m. 5 martie 1929)
1863 – A încetat din viaţă Alfred de Vigny, poet, prozator, dramaturg francez (n. 27 martie 1797)
1876 – S-a născut compozitorul Alexis Catargi (m. 20 august 1923)
1919 – A fost înfiinţat la Cluj Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică (în prezent Academia de Muzică „Gheorghe Dima”)
1922 – S-a născut violoncelistul de talie internaţională Radu Aldulescu; în anul 2000, i-a fost acordat Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Mare Ofiter (m. 19 martie 2006).
1931 – S-a născut actriţa Anne Bancroft (Anna Maria Louisa Italiano); Premiul Oscar pentru rolul Annie Sullivan din filmul „The Miracle Worker” (m. 6 iunie 2005)
1935 – România a fost aleasă membru permanent în Consiliul Ligii Naţiunilor (viitoare ONU)
1939 – Al Doilea Război Mondial: URSS atacă Polonia (Pe 1 septembrie 1939, Polonia este invadată de Germania, la o săptămână după semnarea Pactului Molotov-Ribbentrop)
1944 – Al doilea război mondial: Armata a IV-a Română poartă lupte grele pentru forţarea Mureşului în centrul Transilvaniei, în zona Oarba de Mureş – Dealul Sângiorgiu – Iernut, zdrobind rezistenţa înverşunată şi bine organizată a armatelor germano-ungare
1963 – Premiera primei coproducţii franco-române, filmul „Codin”, ecranizare a romanului lui Panait Istrati
2002 – Japonia a cerut oficial scuze faţă de Coreea de Nord, pentru ocuparea peninsulei în perioada 1910-1945
2006 – A încetat din viaţă Aristide Buhoiu, cunoscut realizator de televiziune, „Drumuri europene”, cu cea mai mare audienţă la TVR. (n. 4 aprilie 1938)
2007 – Ziua eroului naţional şi fauritorului naţiunii în Republica Angola – se sărbatoreşte în memoria lui Agostinho Neto, preşedinte al Republicii Angola