duminică, 13 septembrie , 2026

Opţionalele din grădiniţele de stat au fost interzise!

Veste-şoc pentru părinţii care au copii preşcolari: Opţionalele din grădiniţele de stat au fost interzise!

copii_elevi_gradinita_poza_94958000

 

Opţionalele din grădiniţele de stat au fost interzise! Astfel engleza, dansul sau alte activităţi nu mai sunt permise.

O circulară transmisă de Inspectoratul Şcolar Bucureşti în primăvara acestui an obligă grădiniţele să organizeze astfel de cursuri în afara programului obligatoriu al preşcolarului, adică după-amiaza.

Potrivit Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, “în anul şcolar 2016-2017, activităţile opţionale trebuie să fie desfăşurate, acolo unde este posibil, de către educatoare, confrom competenţelor înscrise în standardul ocupaţional specific profesiei” spune inspectoratul. Mai exact, grădiniţele pot organiza ore opţionale, însă ele trebuie să fie susţinute doar de educatorii profesori angajaţi de stat.

Conform unei proceduri privind monitorizarea activităţilor opţionale în grădiniţe, timpul aferent unei astfel de activităţi este de 15-20 de minute pentru vârsta de 3-5 ani, pentru grupa mică şi grupa mijlocie, şi activităţi de 30-35 de minute pentru nivelul de 5-6 ani, adică grupa mare.

Sursa:realitatea.net

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …