“PES Activists” Vaslui, la Bruxelles

În perioada 6-8 februarie, Alexandu Barbu a fost prezent la Bruxelles în calitate de delegat al Organizației Județene a “PES Activists” Vaslui pentru Conferința “Accesul și conectivitatea – politici de consolidare a Europei”.

alex

 

Dezbaterile au reunit peste 70 de delegați ai “PES Activists” din țară și au avut ca principal scop dorința de a face auzită perspectiva românească asupra evoluției digitale și politicilor care trebuie implementate în acest sens.
“Invitația primită din partea domnului europarlamentar Victor Negrescu, președintele PES Activists România, m-a onorat întrucât am avut astfel privilegiul de a le cunoaște și de a interacționa, în cadrul dezbaterilor, cu doamna Viorica Dăncilă, doamna Eva Kalli – cel mai tânăr europarlamentar grec, precum și cu doamna Maria João Rodrigues, vicepreședintele grupului Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European”, a declarat Alexandru Barbu.

Sursa:obiectivvaslui.ro

Vezi si

România riscă să piardă temporar miliarde de euro din PNRR. Comisia Europeană ar putea suspenda 3,4 miliarde de euro

România ar putea încasa în acest an doar aproximativ trei miliarde de euro din cele …

Lasă un răspuns