miercuri, 30 aprilie , 2025

Pesta porcină africană este la porțile Vasluiului!

După confirmarea, săptămâna trecută, a unui caz de pestă porcină la Zăpodeni, un nou caz a fost confirmat de inspectorii DSVSA la Pușcași, zonă care nu se află în zona afectată de această boală la mistreț sau în zona de restricție a unui focar de pestă porcină africană la porcul domestic. Mai grav, marea parte a porcilor din gospodării nu au crotalii și, în cazul în care se va impune eutanasierea și distrugerea animalelor, proprietarii nu vor primi nici un fel de despăgubiri!

porc

La începutul acestei săptămâni, într-o gospdărie din satul Pușcași a fost descoperit un porc domestic mort din cauze necunoscute. Chiar dacă era vorba de un purceluș de circa 10 kg, locuitorii din sat și din comunele învecinate au intrat în alertă și au anunțat inspectorii DSVSA care au prelevat probe de la animalul mort. Din păcate, suspiciunile s-au adeverit, buletinul de analiză al Centrului Local de combatere a Bolilor transmisibile ale animalelor și a zoonozelor de la nivelul județului Vaslui indicând diagnosticul de pestă porcină africană. Imediat, au fost luate măsurile sanitare care se impun într-un astfel de caz, inclusiv cele de dezinfecție a gospodăriei respective, precum și decizia de instaurare a zonelor de protecție și restricție.

“Facem apel pe această cale la cetățenii crescătorii de porcine să anunțe de urgență medicul veterinar în situația în care apar modificări în statusul de sănătate al porcinelor din gospodăriile proprii sau apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor. Anunțarea imediată a oricărui caz de îmbolnăvire sau moarte în rândul porcinelor reprezintă un avantaj în controlul și eradicarea bolii. Animalele moarte sau ucise ca urmare a pestei porcine africane vor fi despăgubite conform H.G. 1214/ 2009”, au declarant reprezentanții Instituției Prefectului județului Vaslui. Din păcate, pentru a fi despăgubiți, proprietarii ar trebui să aibă animalele crotaliate și în evidența medicului veterinar de circumscripție, lucru care nu este însă valabil pentru multe dintre gospodăriile din zonă.

Sursa: http://www.monitoruldevaslui.ro/2020/10/pesta-porcina-africana-la-portile-vasluiului/

Vezi si

Bugetul SC Locativa Vaslui pe 2025 – venituri și cheltuieli aprobate de Consiliul Local

Consiliul Local Vaslui urmează să aprobe bugetul de venituri și cheltuieli al SC Locativa S.R.L. …