Curtea Catedralei Episcopale din Huşi a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 1.400 de copii din satele judeţului, invitaţi să participe la evenimentul intitualat ”Dar de Crăciun”.

Evenimentul organizat de Episcopia Huşilor, prin Asociaţia Filantropia Ortodoxă Huşi a fost dedicat în special copiilor proveniţi din familii defavorizate din parohiile rurale ale Eparhiei Huşilor.
Într-un cadru feeric, pe o ninsoare care a căzut necontenit, copiii, însoţiţi de preoţii parohi din localităţile lor, s-au adunat în curtea episcopiei, unde au primit fulare tricolore, au ascultat şi au cântat colinde şi cântece patriotice. La final cu toţii au cadouri, un camion încărcat cu cutiile de cadouri fiind parcat în curtea Episcopiei.
”Mă bucur foarte mult că această curte este plină de nevinovăţie, având în vedere sufletele tuturor copilaşilor care, îndrumaţi de preoţii din parohiile lor, au răspuns invitaţiei noastre de a petrece o seară frumoasă, de har, de multă bucurie. Sărbătoarea Crăciunului este întotdeauna asociată cu nevinovăţia, pentru că se naşte însăşi nevinovăţia. Această sărbătoare este una prin excelenţă a copiilor, a copilăriei. Asta am vrut şi noi, să-i bucurăm pe cei mici şi să simtă şi ei, în sufletele lor, mult mai curate decât ale noastre, mult mai luminoase, tot ceea ce le oferă Hristos prin această sărbătoare”, a afirmat Episcopul Huşilor, PS Ignatie.
Evenimentul a continuat cu un foc de artificii, iar la finalul acţiunii episcopul Huşilor a plantat în curtea Episcopiei un brad, pentru a marca sărbătoarea Centenarului Marii Uniri.
”Când veţi mai veni la Episcopie, să priviţi acest brad care va creşte odată cu voi şi să vă amintiţi că aţi fost martori la sădirea lui”, a transmis celor prezenţi consilierul eparhial Vladimir Beregoi.
Citeste mai mult: adev.ro/pjy937
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad