miercuri, 27 octombrie , 2021

Peste 700 de pomi, plantați de elevi în curtea Liceului „Ion Mincu” Vaslui, pentru a marca „Ora Pământului”

Ca în fiecare an, Primăria Vaslui s-a înscris din nou, alături de alte câteva mii de autorități din lume, în circuitul orașelor care marchează „Ora Pământului”. Astfel, primele acțiuni s-au desfășurat sâmbătă dimineață, în curtea Liceului „Ion Mincu” Vaslui, acolo unde zeci de elevi s-au adunat pentru a planta peste 700 de copaci în livada din spatele unității de învățământ, în preajma sălii de sport și în fața școlii.

mincu

 

Acțiunea de plantare de pomi fructiferi, tuia, tei, gard viu și arbuști ornamentali a fost stabilită de către primărie, de comun acord cu Consiliul Școlar al Elevilor. În sprijinul adolescenților, au venit și angajații societății Goscom, care a pus la dispoziție materialul săditor. La final, efortul elevilor a fost răsplătit cu câte un ceai cald, ținând cont de frigul de afară.

Acțiunile dedicate „Orei Pământului” au continuat în aceeași zi, când, seara, autoritățile au stins în mod simbolic luminile de la Primăria Vaslui, între orele 20.30 și 21.30. În acest interval, elevii prezenți în fața instituției au realizat din lumânări, pe pavajul din fața primăriei, logo-ul din acest an al „Orei Pământului”, respectiv „60+”. De asemenea, autoritățile au împărțit peste 200 de tricouri și șepci cu același simbol.

În prezența primarului Vasile Păvăl și a celor doi viceprimari, Daniel Neacșu și Dragoș Cazacu, Corala „Fantasia” și Fanfara „Rotaria” au oferit un scurt repertoriu de melodii cunoscute publicului. Acțiunile dedicate „Orei Pământului” s-au încheiat cu o serie de jocuri distractive, cel mai atractiv fiind „Baba oarba desenează”, în care copii legați la ochi au desenat pe asfalt. 

Sursa:estnews

Vezi si

Primăria Găgești, prima instituție din județ care calculează automat taxele locale online și le încasează prin portalul de e-Guvernare

Primăria Găgești oferă posibilitatea plății tuturor taxelor locale și a amenzilor de pe orice dispozitiv …