Timp de două zile, DJ-ii din judeţ au strans peste 2000 de lei pentru a ajuta trei copii săraci să meargă la şcoală.
La piscina Lohan, din municipiul Huşi, în cadrul unei petreceri care a durat trei zile, peste 20 de disk-jockey (DJ) au mixat, răspunzând astfel invitaţiei celor care au organizat o acţiune de ajutorare a trei copii sărmani, care nu dispun de cele necesare pentru a merge la şcoală. La eveniment au participat peste 1.000 de persoane.
S-au adunat peste 2.000 de lei , cu care s-au cumpărat haine, uniforme şi rechizite, tot ce trebuie pentru trei micuţi, crescuţi doar de mamă şi o bunică bolnavă, imobilizată la pat, şi care trăiesc într-o singură încăpere la marginea Huşului.
„Ne dorim ca acest eveniment să se desfăşoare anual, în ultimul sfârşit de săptămână al lunii august. Poate, la anul, vom reuşi să strângem mai mulţi oameni la Huşi, la o petrecere cel puţin la fel de frumoasă ca acum. Cu siguranţă, vom reuşi să strângem şi mai mulţi bani, pentru mai mulţi copii fără posibilităţi materiale, fiindcă pentru toţi şcoala trebuie să rămână o preocupare. Vom căpăta experienţă, vom colabora pentru identificarea unor situaţii în care să putem interveni şi, vă asigur, va fi bine. Pe partea de distracţie, petrecerea din 2016 se anunţă chiar mai spectaculoasă pentru că intenţionăm să aducem mai mulţi DJ consacraţi la nivel naţional”, a declarat Florin Mititelu, unul dintre organizatori.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
