duminică, 13 septembrie , 2026

Pistolul radar face ravagii

Polițiștii Serviciului Rutier Vaslui au depistat ieri, cu ajutorul pistolului radar intrat de curând în dotare, 53 de șoferi care conduceau cu viteze peste limita legală. Totul s-a întâmplat în cadrul unei acțiuni de prevenire a producerii accidentelor de circulație și creșterea siguranței rutiere, derulată timp de trei ore pe DE 581 și DN 15D.

radar

 

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, cea mai mare viteză înregistrată a fost de 134 km/h, iar opt conducători auto au rămas pentru 90 de zile fără permisele de conducere.

“Polițiștii au acționat, cu pistolul radar intrat de curând în dotarea Serviciului Rutier și au depistat în numai trei ore, 53 de șoferi care nu au respectat viteza legală pe drumurile publice. În cazul a opt conducători auto s-a luat măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă 90 de zile.Viteza maximă înregistrată de polițiști a fost de 134 de km/h, pe un sector de drum unde viteza era limitată la 50 de km/h”, a declarat ieri Bogdan Gheorghiță, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Șoferii depistați circulând cu viteză excesivă au fost sancționați contravențional cu amenzi cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei.

sursa:estnews

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …