duminică, 13 septembrie , 2026

Pompierii vasluieni, 51 de misiuni în trei zile: incendii, intervenții medicale și acțiuni de sprijin

În perioada 17 – 19 ianuarie 2026, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui au gestionat 51 de misiuni și intervenții, dintre care 29 au vizat acordarea asistenței medicale de urgență și a primului ajutor calificat. Totodată, echipajele operative au intervenit pentru limitarea și lichidarea a nouă incendii izbucnite la locuințe și anexe gospodărești.

Pe 17 ianuarie, pompierii au acționat la Dolhești, județul Iași, unde un incendiu izbucnit la un adăpost de animale amenința să se extindă la locuință și magazii. Animalele au fost evacuate, iar focul a fost stins cu o autospecială. În aceeași zi, la Roșiești, un bărbat de 68 de ani a suferit arsuri grave după ce casa sa a fost cuprinsă de flăcări, cauza probabilă fiind un coș de fum neizolat corespunzător.

Incendii la coșuri de fum au fost raportate și în localitățile Ghireasca, Negrești, Pogonești, Lipovăț și Cotic, unde pompierii au intervenit rapid pentru a limita pagubele. Pe 19 ianuarie, la Văleni, un incendiu generalizat a afectat mai multe anexe și locuințe, un bărbat de 62 de ani fiind transportat la spital cu arsuri grave. În aceeași zi, la Podu Hagiului, comuna Gorban, o casă a fost distrusă de flăcări, fără victime.

Pe lângă intervențiile la incendii, pompierii au desfășurat 13 misiuni diverse, precum recunoașteri pentru identificarea persoanelor fără adăpost, sprijin pentru echipajele Serviciului de Ambulanță Județean și asigurarea măsurilor de prevenire la aterizarea și decolarea elicopterului SMURD.

În contextul sezonului rece, ISU Vaslui atrage atenția asupra riscului crescut de incendii la locuințe și recomandă populației verificarea și curățarea coșurilor de fum, utilizarea sobelor doar în stare bună de funcționare, amplasarea materialelor combustibile la distanță de sursele de căldură și stingerea focului pe timpul nopții sau înainte de părăsirea locuinței.

„Pompierii vasluieni rămân mobilizați 24 de ore din 24 pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea primului ajutor medical specializat”, au transmis reprezentanții ISU Vaslui.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …

Comments are closed.