duminică, 13 septembrie , 2026

Poveste incredibila! Italian tepuit de o huseancã aprigã (vrn)

Ceea ce pãrea drept o poveste de dragoste pentru un italian, stabilit de mai multã vreme pe meleagurile vasluiene, s-a dovedit a fi un adevãrat cosmar. Dupã ce, vreme de mai bine de patru ani, i-a fãcut toate mofturile iubitei sale, Alexandra, începând de la bani de cheltuialã, distractii la mare sau la munte, haine scumpe ori bijuterii, plãtind chiar si un credit contractat de mama tinerei, cheltuind mii de euro, când tânãra s-a “plictisit”, i-a dat papucii lui Salvatorre, nu înainte de a-i cere, încã o datã, bani de cheltuialã. Mai mult decât atât, când italianul a încercat sã obtinã o explicatie pentru despãrtirea subitã, fata, împreunã cu mama sa, au cerut si obtinut, un ordin de protectie împotriva sa.

italian tepuit alexandra stanga

În urmã cu aproape cinci ani, prin intermediul unor prieteni comuni, Salvatorre, un italian stabilit de mai multã vreme pe meleagurile vasluiene, în vârstã, pe atunci, de 45 ani, a cunoscut-o pe Alexandra, aflatã în ultimul an de liceu. Dupã mai multe întâlniri, între cei doi s-a înfiripat o relatie “de dragoste”, asa cum credea italianul, aflat la vârsta mijlocie, pentru ca, dupã un timp, Alexandra sã devinã un oaspete constant în casa italianului. Încet-încet, Salvatorre i-a acordat încredere deplinã fetei, pe atunci, de 18 ani, încredere înselatã de aceasta, dat fiind cã, la câteva luni de la începerea relatiei, Alexandra, profitând de plecarea acestuia în Italia, i-a furat mai multe bijuterii de aur, pe care, împreunã cu mama sa, le-au amanetat pentru o sumã de peste 3.000 lei. Reîntors în tarã, Salvatorre a luat-o la întrebãri pe singura persoanã care avea acces în apartamentul sãu din Husi, Alexandra Bahnariu, aceasta recunoscând furtul, motivând cã avea urgentã nevoie de bani pentru a achita ratele unui împrumut fãcut de mama sa, Liliana. Îndrãgostitul si-a iertat amanta, rãscumpãrând obiectele de la firma de amanet, plãtind în acest sens peste 5.000 lei, si continuâd ceea ce credea a fi o poveste de dragoste, furtul bijuteriilor punându-l pe seama “nãzbâtiilor” tineretei prietenei sale. Interesant este si faptul cã mare parte a bijuteriilor furate de iubita sa fuseserã amanetate de mama acesteia, Liliana Bahnariu, (vezi foto) pentru ca ulterior, aceasta sã conteste faptul cã ar fi stiut de relatia dintre fiica sa, Alexandra si Salvatorre. Mai mult decât atât, dupã ce i-a oferit, pe tavã, tot ceea ce si-a dorit, începând de la haine scumpe, distractii, ori vacante la mare sau la munte, Salvatorre a fost de acord ca Alexandra sã-si continue studiile liceale, suportând pe propria cheltuialã costurile studiilor universitare la o facultate din Iasi, începând de la taxa de înscriere, gazdã, costul manualelor sau a taxelor de examen. Ulterior, Salvatorre a aflat cã, de fapt, iubita sa, a cerut si primit bani si de la tatãl sãu natural, divortat de multi ani de mama sa, si care, la rându-i cu toate cã are o cãsnicie fericitã alãturi de altã femeie, cu care mai are alti copii, a înteles sã nu-si neglijeze datoriile de pãrinte. În fapt, Alexandra, pe parcursul singurului an de facultate, nu a dorit decât sã se distreze în Iasi, neabsolvind nici mãcar un singur examen, cu atât mai mult cu cât nici nu prea a participat la cursuri. “În tot acest timp, i-am fãcut toate mofturile, le-am dus pe ea si prietenele ei la mare sau la munte, i-am dat bani de cheltuialã si i-am cumpãrat tot ceea ce si-a dorit. Deja mã gândeam sã întemeiem o familie, lãsând deoparte greselile trecutului, când am primit o nouã loviturã”, povestea Salvatorre.

Tupeu maxim din partea tinerei husence

Italianul, având afaceri în domeniul hotelier în mai multe tãri, trebuia sã plece, din când în când, din România, pentru diverse perioade, timp în care avea grijã de iubita sa, care, constant, îi cerea bani ca sã aibã cu ce se întretine. Prin anul 2012, la întoarcerea dintr-o astfel de cãlãtorie, Salvatorre a aflat cã iubita sa a plecat “la produs” în Italia. Reusind sã ia legãtura cu Alexandra, care era la Roma, aceasta i-a cerut ca, pentru a se reîntoarce în tarã, sã-i achite atât transportul si cazarea, dar si taxa cãtre “pestele” care i-a intermediat “afacerea”. Orbit de iubire, Salvatorre a plãtit peste 550 euro, prin mandat postal doar “pentru a o scoate pe Alexandra din mâinile traficantilor de carne vie”, asa cum s-a exprimat italianul, plãtind inclusiv biletul de avion de întoarcere. Ulterior, dupã ce a avut o discutie cu Alexandra, Salvatorre a iertat-o, punându-i însã în vedere sã se cuminteascã si sã încerce sã-si vadã de tineretele ei. “Iubirea” dintre cei doi a mai durat încã circa un an, timp în care, la cererea tinerei care motiva în fel si chip nevoia de bani, a obtinut, de la iubitul italian, bani si pentru plata unor rate restante a unui împrumut pe care-l contractase mama sa, Liliana Bahnariu. Chiar si când era plecat sã-si rezolve problemele în afaceri în alte tãri, Salvatorre avea grijã de iubita sa, dovadã stând zecile de trimiteri postale, prin Western Union, sau alte companii, cu sume între 50 si 250 euro.

Din binefãcãtorul familiei, persona non-grata

Dupã ce aproape cinci ani, italianul Salvatorre a fost “muls” de bani de o tânãrã huseancã, sub directa oblãduire a mamei acesteia, functionarã la Primãria din Husi, odatã ce acesta a ajuns la fundul sacului, a fost dezavuat de familia acesteia. Concret, pe când se afla în Italia, pentru rezolvarea unor probleme de afaceri, Salvatorre a fost sunat de Alexandra care i-a cerut bani sã-si încarce telefonul mobil. Chiar dacã stia cã, peste câteva zile, italianul se va întoarce la Husi, i-a trimis totusi suma de 60 euro, pentru ca, la venirea acasã, sã gãseascã apartamentul gol, fãrã lucrurile tinerei. Încercând sã ia legãtura cu Alexandra, mama fetei, Liliana Bahnariu, i-a interzis acest lucru, amenintându-l cã-l dã pe mâna politiei, lucru care s-a si întâmplat câteva zile mai târziu, când, dupã o întrevedere cu cele douã femei, acestea au cerut si obtinut un ordin de protectie împotriva lui Salvatorre. “Ce treabã ai cu mine, banii i-ai dat fetei mele, si nu mie!”, este rãspunsul primit din partea mamei fetei, cu toate cã, conform documentelor pãstrate de Salvatorre, Liliana Bahnariu ar fi stiu de la început de relatia avutã de fiica sa cu italianul mult mai în vârstã, ba mai mult, ar fi amanetat bijuteriile de aur furate de Alexandra din casa amantului sãu.

Citeste mai mult. CLICK AICI

Sursa Vremea Noua

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …