Prezent la întâlnirea directorilor unităţilor de învăţământ cu şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean, prefectul Andrei Puică a tras un semnal de alarmă. Pentru a se evita tragedia de la clubul bucureştean Colectiv, el le-a cerut să se implice mai mult pentru obţinerea autorizaţiei de securitate la incendii.
Acolo unde neregulile persistă, prefectul i-a solicitat şefului Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) să aplice măsuri severe, putându-se ajunge până la închiderea de şcoli.
“Vă rog să faceţi demersuri în obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Dacă aveţi probleme, mergeţi la primari şi cereţi sprijinul. Vă rog să vă zbateţi pentru a duce la bun sfârşit acest lucru. Nu trataţi situaţiile de urgenţă la mâna a treia. În caz contrar, vom trece la sancţiuni. Mai întâi, veţi primi un avertisment, apoi amendă, pentru ca în ultimă fază să închidem şcoala, dacă pe dumneavoastră nu vă interesează acest lucru. Punem lacăt pe uşă fiindcă răspundem cu toţii. Aveţi parte de sprijinul nostru, însă vreau implicare”, a spus prefectul Andrei Puică.
În prezent, un număr de 86 de unităţi de învăţământ din judeţ nu au autorizaţie de securitate la incendii.
Sursa:Obiectiv
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
