duminică, 13 septembrie , 2026

Prefectura Vaslui are site nou

Toate paginile web ale Instituțiilor Prefectului din România au fost schimbate și au adoptat un model unitar pentru a facilita un acces rapid la informațiile privind principalele servicii de interes pentru cetățeni, anunță Prefectura Vaslui. 

site_prefectura

Noua adresă, www.vaslui.prefectura.mai.gov.ro, este după formatul stabilit de minister, iar vechea adresă, www.prefecturavaslui.ro, rămâne funcțională și va fi actualizată în paralel cu site-ul nou.

“În scopul asigurării unei guvernări deschise, participative, responsabile și eficiente prin promovarea transparenței, Ministerul Afacerilor Interne, în colaborare cu Instituțiile Prefectului, a elaborat un format standard al paginilor de internet. Noul format este structurat astfel încât să faciliteze accesul cetățenilor la informațiile privind principalele servicii publice oferite de către instituțiile prefectului, respectiv eliberarea pașapoartelor simple, gestionarea operațiunilor privind permisele de conducere și înmatricularea vehiculelor și eliberarea apostilelor pentru actele administrative. Toate aceste date se vor afla în aceleași zone din meniurile tuturor Instituțiilor Prefectului”, a declarat prefectul Eduard Popica.

Site-ul prefecturii preia automat atenționările emise de Administrația Națională de Meteorologie.

sursa:obiectiv

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …