sâmbătă, 12 septembrie , 2026

Premiu de excelenţă pentru Vaslui!

Cele mai bune proiecte ale anului 2016 au fost evidenţiate la Gala Premiilor de Excelenţă Administratie.ro.

premiere-gala-excelenta

 

Motive de mândrie pentru Valeriu Caragaţă, reprezentantul Consiliului Judeţean (CJ) Vaslui la Poiana Braşov, unde a avut loc cel mai important eveniment al anului din administraţia publică: a XII-a ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă Administratie.ro, organizată de Portalul naţional de administraţie publică www.Administratie.ro, având ca partener Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Vasluianului i s-a înmânat “Premiul de excelenţă pentru cele mai importante proiecte de dezvoltare a serviciilor sociale”, care a fost obţinut de proiectul “Parteneriat pentru incluziune! – PLUS”.

“Este vorba despre un proiect derulat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGAPSC) Vaslui, sub patronajul CJ. Este o realizare importantă pentru judeţul nostru. Nu mă aşteptam ca normalitatea să fie premiată. Tot ceea ce întreprind colegii noştri din cadrul DGASPC pentru copiii aflaţi în situaţii de risc face parte dintr-o stare de normalitate. Felicit întreaga echipă a proiectului pentru efortul depus!“, a declarat Valeriu Caragaţă.
De menţionat că, în cadrul galei, au fost premiate cele mai importante proiecte derulate în acest an de instituţiile publice, dintr-un total de 148 de nominalizări. Au participat 100 de lideri din administraţia publică locală şi centrală, precum şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.

Sursa:obiectivvaslui.ro

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …