Primăriile din județul Vaslui așteaptă cu nerăbdare rectificarea bugetului național, pentru a primi fondurile necesare pentru plata indemnizațiilor persoanelor cu handicap. În cursul acestui an, primarii au făcut toate diligențele necesare și așteaptă resurse financiare pentru plățile aferente. Chiar dacă prin legea bugetului de stat banii din excedentele bugetare pot fi alocați pentru asistența socială, multe primării au direcționat aceste fonduri pentru cofinanțarea unor proiecte de dezvoltare.
Ciprian Trifan, vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că primarii au aceeași problemă cu care se confruntă autoritățile județene și toată lumea așteaptă să vină banii de la Guvern.
”Banii pe care îi alocă fiecare UAT din alte surse pentru asistența socială nu se mai primesc decât de la Guvern, de acolo de dau sumele pentru completare. Excedentele pe care le au primăriile sunt deja prinse în proiecte, sunt angajate în tot felul de proiecte și plăți pe care le-au contractat”, a precizat Ciprian Trifan.
Tocmai de aceea, este bine ca primăriile să primească banii pentru plata asistenței sociale, iar fondurile din excedente prinse în diferite proiecte să nu fie luate pentru a se acoperi acest gen de cheltuieli. În acest fel, s-ar contabiliza arierate la bugetele locale, purtătoare de dobânzi, care tot de la bugetul de stat trebuie acoperite.
Sursa: https://estnews.ro/2020/11/13/primarii-nu-mai-au-bani-pentru-plata-asistentei-sociale-excedentele-bugetare-au-fost-alocate-pentru-investitii/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
