Greva generală din Educație a revoltat milioane de părinți, care își văd amenințat viitorul copiilor lor, mai ales că urmează examene importante, în scurt timp, iar o astfel de grevă paralizează tot procesul de învățământ.
Primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru, le recomandă cadrelor didactice din comună să reia cursurile cât mai repede posibil, chiar de miercuri dimineață, având și câteva argumente în favoarea afirmațiilor sale.
”Această grevă este făcută pentru suplinitorii care iau 2.500 de lei pe lună salariu. Ori, noi, la Ștefan cel Mare, nu avem niciun suplinitor cu 2.500 de lei! Din contră. Avem suplinitori care au ieșit cu pensii de 4.000 de lei, plus salarii, acum, de 5.000 de lei.
Pentru acești suplinitori, cu mii de lei salariu, se face grevă?
Fac apel la cadrele didactice din comuna Ștefan cel Mare să reia cât mai repede procesul de învățământ, chiar de miercuri dimineață. pentru a nu deveni penibili în fața copiilor și a părinților”, a spus primarul Mihai Moraru.
Acesta a spus că nu există niciun cadru didactic în comuna Ștefan cel Mare care să ia sub 5.000 de lei, lunar.
Sursa: