Primele contracte semnate din cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Vaslui

În prezența președintelui Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, a vicepreședintelui Ciprian Trifan și a primarilor din comunele Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni și Ferești, conducerea Aquavas Vaslui a semnat contractul de execuție a lucrărilor de extindere și reabilitare a rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în cele patru UAT-uri.

Durata contractului este de 56 de luni, din care 20 de luni este durata de execuție, valoarea investițiilor fiind de peste 107 milioane de lei.

„După o muncă de aproape cinci ani, pentru noi este un lucru foarte important obținerea acestei finanțări. Dincolo de finalul implementării acestei aplicații, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare, tot vom mai avea de lucru, fiindcă în cadrul acestui proiect facem rețele conforme, dar în localitățile noastre nu toate rețelele sunt conforme și pentru a fi preluate va trebuie să lucrăm și să sprijinim acele administrații publice locale pentru a conforma aducțiunile de apă existente și pentru extinderea canalizărilor. Pasul cel important a fost făcut. Dacă am ajuns și la semnarea primelor contracte de execuție a lucrărilor din cadrul acestui proiect, asta înseamnă că suntem pe drumul cel bun și sperăm că vor înțelege toate UAT-urile care e necesitatea acestor investiții, asigurând cofinanțarea, fiindcă nu sunt scutite de anumite contribuții. Vor trebui să facă niște eforturi financiare destul de mari. Doresc succes celor care vor fi în prima linie, mă refer la administrațiile locale și executanți”, a declarat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui, în cadrul unei conferințe de presă.

Lucrările în cele 4 UAT-uri, Muntenii de Sus, Tanacu, Văleni și Ferești, vor fi executate de asocierea SC Nomis 2003 SRL – SC Global Ports’s Services SRL – SC Nomicris Construct SRL – SC Diluca Project SRL – SC Nompelet SRL.

Sursa:

Primele contracte semnate din cadrul Proiectului Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de Apă și Apă Uzată din județul Vaslui

Vezi si

Sistemul de semaforizare din Barlad va fi modernizat

Primăria Municipiului Bârlad a început lucrările la modernizare a sistemului de semaforizare. În primă fază, …