Profesorul de matematică Bogdan Spuză are nevoie în continuare de ajutorul oamenilor cu suflet mare. Victimă a unor erori medicale petrecute în urmă cu 17 ani, dascălul vasluian trebuie să facă o intervenție medicală în Italia, însă costurile sunt foarte mari. “La exact două săptămâni după ce am făcut apelul, am strâns în jur de 20 mii de euro din cei 50 mii euro necesari. Vă mulțumesc și rog să distribuiți în continuare”, a transmis profesorul Bogdan Spuză. Și Episcopia Hușilor a lansat un apel de ajutorare: “Șansele sale pentru a reveni la o viață normală sunt mari, dacă va beneficia de o intervenție specializată. Acest lucru este posibil la un spital din Modena, Italia, deoarece în România nu există aparatura și experiența necesare unei asemenea intervenții. Costurile totale sunt de 50.000 euro, cu mult peste puterea financiară a familiei. Din puținul celor mulțI, putem să redăm speranța în viața domnului Bogdan și a familiei sale. Ei pot recunoaște iubirea lui Dumnezeu din solidaritatea de care dăm dovadă”, a transmis Episcopia Hușilor.

Profesorul Bogdan Spuză are 32 de ani, este căsătorit și are doi copii, unul de 3 ani, iar celălalt de 5 ani. Acesta predă matematică la Școala Gimnazială “Constantin Parfene” Vaslui și la Școala Gimnazială Nr.1 Bălteni. Povestea problemelor sale medicale a început în 2005, când a fost operat de peritonită, iar “dintr-o eroare medicală, în februarie 2005 am fost operat de ocluzie intestinală, operație urmată de o altă eroare medicală, moment în care au început problemele actuale. În martie 2005 am fost transferat la Iași, (primind și o lumânare și un chibrit de la cei din Vaslui), unde am fost operat de tromboflebită, extragându-se foarte multe cheaguri de sânge din vena ilio-femurală a piciorului stâng. Pentru o perioadă a fost totul bine și frumos, dar apoi au început să apară complicațiile, să se înfunde 100% vena principală de la picior, urmând ca sângele să circule pe alte vene, suprasolicitâdu-le, făcându-le să se dilate foarte tare, formându-se circuite sălbatice care provoacă uneori dureri insuportabile, și în orice moment se poate desprinde un cheag de sânge și să se deplaseze către plămâni, inimă, creier, punându-mi viața în pericol”, a povestit dascălul.
Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/profesorul-vasluian-bogdan-spuza-are-nevoie-in-continuare-de-ajutor-am-strans-20-mii-de-euro-din-cei-50-de-mii-necesari-operatiei/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad