În urmă cu câteva zile, s-a publicat lista cu școlile propuse pentru a beneficia de programul „Masa caldă”, iar in judetul Vaslui, în 2024, cel puțin pe hârtie, beneficiare vor fi 27 de unități de învățământ.
Mass media vasluiana trage un semnal de alarma modului în care se reușește implementarea efectivă a acestui program
De exemplu, anul trecut, elevii de la Școala Gimnazială „Anastasie Panu” din municipiul Huși au beneficiat de sandvișul în valoare de 15 lei, acordat în cadrul programului „Masa caldă”, doar… două zile.
Membrii Consiliului de Administrație al unității de învățământ au declarat ca in scoala nu sunt conditii ca elevii sa primeasca o masa calda, si din acest motiv au beneficiat de sandvis.
Pe de alta parte, Executivul sustine că programul este măsură de susținere a elevilor și, totodată, de combatere a abandonului școlar ,
Insa, procedura contine termene neclare, si de multe ori, trec luni întregi până să apuce copiii să se bucure de masa oferită la școală.
Comments are closed.