duminică, 13 septembrie , 2026

Programul „Salvator din pasiune” continuă și în anul 2018

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui organizează o nouă etapă de recrutare a persoanelor care doresc să își desfășoare activitatea în calitate de voluntar, în cadrul instituției .

pompieri-voluntari

 

Înscrierea în programul „Salvator din Pasiune” vă permite să fiți activi în comunitate și să faceți parte din echipa salvatorilor vasluieni. Veți putea activa în cadrul echipajelor SMURD sau în alte tipuri de echipaje ale pompierilor, alături de pompierii profesioniști.

Această activitate este o continuare a proiectului ce a fost demarat anii trecuți. În ce constă activitatea de voluntar în cadrul Programului „Salvator din pasiune”?

După parcurgerea unor programe de pregătire derulate alături de specialiști din cadrul I.S.U. Vaslui, voluntarii vor participa la misiunile de intervenție, încadrați ca servanți pompieri pe echipajele de stingere, respectiv echipajele SMURD. Aceștia vor putea dobândi noi competențe, prin participarea la diferite cursuri la Centrele de Formare și Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

  • vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani;
  • apt din punct de vedere medical;
  • să nu fi fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor cu intenție;
  • să nu fi pierdut anterior calitatea de voluntar în cadrul inspectoratelor pentru situații de urgenta.

 

Campania de recrutare de noi candidați este pe o perioadă nederminată, în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune”, fără limită de locuri; înscrierea și depunerea dosarelor: de luni până vineri, în intervalul orar 08.00-16.00, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui (adresa: Str. Castanilor, nr. 9, Vaslui).

Urmare a analizării dosarelor, candidații admiși vor fi informați telefonic, pentru a se prezenta la unitate, în vederea semnării contractelor și furnizarea informațiilor necesare următoarelor activități.

In cazul minorilor, în momentul prezentării pentru semnarea contractului de voluntariat, se va adăuga la dosar o nouă declaraţie a ambilor părinţi; desfășurarea cursurilor (introductiv și prim-ajutor de bază) specifice activității de voluntariat se va face periodic, în funcție de numărul de voluntari.

Relaţii suplimentare legate de activitatea de voluntariat puteţi obţine la numărul de telefon 0235.311.212, interior 27.126, zilnic de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 16.00, sau pe site-ul: http://www.isuvaslui.ro/voluntariat

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …