duminică, 6 octombrie , 2024

Reglementarea voluntariatului in Romania, potrivit Legii 78/2014

In Romania, activitatile de voluntariat sunt reglementate de Legea 78/2014, publicata in  Monitorul Oficial nr. 469 din 26 iunie 2014.  Conform art. 3 din aceasta lege,  “voluntariatul reprezinta participarea voluntarului persoana fizica la activitati de interes public desfasurate in folosul altor persoane sau al societatii, organizate de catre persoane juridice de drept public sau de drept privat, fara remuneratie, individual sau in grup”, iar prin art., alin (1), legea “reglementeaza participarea persoanelor fizice la activitatile de voluntariat desfasurate in folosul altor persoane sau al societatii, organizate de persoane juridice de drept public sau de drept privat fara scop lucrativ”.

Vorbind despre avantajele pe care aceasta lege le aduce in reglementarea voluntariatului, unul dintre cele mai importante este identificat in art. 10, alin. 2, potrivit caruia activitatea de voluntariat se considera experienta profesionala si/sau in specialitate, in functie de tipul activitatii. Conditia este ca  activitatea de voluntariat sa fie realizata in domeniul studiilor absolvite. De asemenea, legea pune accent pe functia sociala a activitatilor de voluntariat ca “expresie a cetateniei active, a solidaritatii si responsabilitatii sociale, precum si valoarea profesionala ca expresie a dezvoltarii personale, profesionale, interculturale si lingvistice a persoanelor care desfasoara aceste activitati” si, in plus ofera parghiile necesare integrarii tinerilor voluntari pe piata muncii – prin art. 6 si 7.

Acestia pot opta insa si pentru infiintarea unei firme care poate fi facuta simplu si usor folosind servicii de specialitate.

Legea 78/2014 defineste voluntarul ca fiind “orice persoana fizica, fara deosebire de rasa, origine etnica, religie, sex, opinie, apartenenta politica, care a dobandit capacitate de munca potrivit legislatiei in domeniul muncii si desfasoara activitati de voluntariat”. Spre deosebire de Legea nr. 195/2001, remarcam ca in noua lege ce reglementeaza voluntariatul, se precizeaza ca voluntarul trebuie sa fi dobandit capacitate de munca.

Ori, potrivit  legislatiei in vigoare, acest lucru presupune ca persoana sa fi implinit 16 ani (sau sa aiba peste 15 ani si acordul parintilor sau reprezentantilor legali).

Contractul de voluntariat

Si in Legea 78/2014, contractul de voluntariat este mentinut, fiind insa completat cu noi obligatii pentru organizatia-gazda. Potrivit art. 1, alin (1), voluntariatul se desfasoara in baza unui contract incheiat in mod obligatoriu in forma scrisa. O copie a contractului de volunar va fi predata persoanei care face voluntariat, inainte de a se incepe activitatea. De asemenea, voluntarul va primi o fisa de voluntariat (ce contine descrierea detaliata a tuturor activitatilor pe care organizatia-gazda si voluntarul au convenit ca acesta din urma le va desfasura pe parcursul contractului de voluntariat) si o fisa de protectie (ce contine instructiuni cu privire la modul in care se vor desfasura activitatile de catre voluntar, conform prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca).

Contractul de voluntariat trebuie sa contina urmatoarele elemente:

  1. a) datele de identificare ale partilor contractante;
  2. b) descrierea activitatilor pe care urmeaza sa le presteze voluntarul;
  3. c) timpul si perioada de desfasurare a activitatii de voluntariat;
  4. d) drepturile si obligatiile partilor;
  5. e) stabilirea cerintelor profesionale, a abilitatilor sociale, intereselor de dezvoltare, a celor de sanatate, confirmate prin certificate de sanatate sau alte documente;
  6. f) conditiile de reziliere a contractului.

De asemenea, contractul de voluntariat trebuie sa contina minimum urmatoarele drepturi ale voluntarului:

  1. a) dreptul de a desfasura activitatea de voluntariat in concordanta cu capacitatea si disponibilitatea acestuia;
  2. b) dreptul de a solicita organizatiei-gazda eliberarea certificatului de voluntariat insotit de raportul de activitate;
  3. c) dreptul la confidentialitate si protectia datelor personale;
  4. d) dreptul la timp liber corespunzator cu activitatea de voluntariat.

Pe langa drepturile voluntarului, din contract nu trebuie sa lipseasca nici obligatiile sale:

  1. a) de a presta o activitate de interes public, fara remuneratie;
  2. b) obligatia unei conduite complementare cu obiectivele generale ale voluntariatului – imbunatatirea calitatii vietii si reducerea saraciei, dezvoltare sustenabila, sanatate, prevenirea si gestionarea efectelor dezastrelor, incluziunea sociala si, totodata, lupta impotriva excluderii sociale si discriminarea;
  3. c) obligatia voluntarului de a indeplini sarcinile prevazute in fisa de voluntariat, precum si respectarea instructiunilor stipulate in fisa de protectie a voluntarului;
  4. d) obligatia de a pastra confidentialitatea informatiilor la care are acces in cadrul activitatii de voluntariat, pe perioada desfasurarii contractului de voluntariat si pe o perioada de 2 ani dupa incetarea acestuia;
  5. e) obligatia de a anunta indisponibilitatea temporara de a presta activitatea de voluntariat in care este implicat.

Nu in ultimul rand, din contract nu trebuie sa lipseasca drepturile si obligatiile organizatiei-gazda. In art. 14 din Legea Legea 78/2014 sunt prevazute urmatoarele drepturi:

  1. a) dreptul de a stabili organizarea si functionarea activitatii de voluntariat;
  2. b) dreptul de a initia continutul fisei de voluntariat, pe care o adapteaza la solicitarea si pregatirea voluntarului, precum si la tipul de activitati de voluntariat desfasurate de catre organizatia-gazda;
  3. c) dreptul de a exercita controlul asupra modului de implementare a fisei de voluntariat prin coordonatorul de voluntari;
  4. d) dreptul de a constata abaterile voluntarului, raportate la clauzele stabilite in contractul de voluntariat, fisa de voluntariat si/sau in fisa de protectie a voluntarului.

De asemenea, art. 15 al legii precizeaza urmatoarele obligatii ale organizatiei-gazda:

  1. a) obligatia de a asigura desfasurarea activitatilor sub conducerea unui coordonator de voluntari, cu respectarea conditiilor legale privind securitatea si sanatatea in munca, in functie de natura si de caracteristicile activitatii respective;
  2. b) obligatia de a suporta cheltuielile de hrana, cazare si transport pentru voluntar in desfasurarea activitatii sale de voluntariat;
  3. c) obligatia de a suporta alte cheltuieli ocazionate de desfasurarea activitatii de voluntariat, cu exceptia celor aferente muncii prestate de catre voluntar.

 

sursa: sfatulavocatului.com

Vezi si

Tipologia grupurilor de interese si mijloacele acestora de a-si sustine pozitiile

Numerosi analisti ai literaturii de specialitate anglo-saxona au prezentat diverse tipologii ale grupurilor de interese. …

Comments are closed.