Cadrele didactice din județ se vor putea bucura de voucherele de vacanță abia spre sfârșitul anului școlar, a anunțat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui.
Deocamdată, la nivelul instituției se centralizează datele comunicate de către unitățile de învățământ în baza cărora se vor aloca fondurile necesare.
”Fiecărei unități de învățământ i se va aloca bugetul necesar, după care vor putea organiza licitații în vederea desemnării firmelor care le vor furniza respectivele tichete de vacanță. Deocamdată, nu am încheiat centralizarea datelor de la școli, însă va fi timp suficient astfel încât, până la finele anului școlar, toți cei îndreptățiți să-și poată primi voucherele”, a declarat inspectorul general al ISJ Vaslui, Gabriela Plăcintă.
Potrivit sursei citate, cuantumul tichetele de vacanță nu va fi fix, de 1.450 de lei, pentru tot personalul din învățământ, ci în funcție de cât a lucrat fiecare în anul școlar 2017-2018. După ce își vor primi voucherele, profesorii le vor putea folosi în acele unități turistice care acceptă decontarea cheltuielilor sub această formă. După sejurul petrecut la o stațiune din România, cadrele didactice vor trebui să prezinte la unitatea de învățământ factura fiscală de la operatorul turistic care le-a acceptat tichetul de vacanță.
sursa:estnews
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
