sâmbătă, 13 iulie , 2024

Se schimbă legea în România, crește vârsta de pensionare: totul vine de la Bruxelles, prin PNRR

În timp ce mulți bugetari privilegiați se pensionează la 50 de ani, pentru toți ceilalți, statul le pregătește o lovitură foarte dureroasă prin creșterea vârstei de pensionare, detaliu ce reprezintă un jalon pe care țara noastră și l-a asumat în fața Bruxelles-ului prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În ultimul an, s-a vehiculat în mai multe rânduri scenariul majorării vârstei de pensionare în România. Deși mulți s-au opus acestei practici, iar protestele incredibil de agresive și fără precedent din Franța au loc exact pe acest subiect, încă de la 1 ianuarie s-au mai pus trei luni la vârsta de pensionare. Mai multe detalii despre acest subiect au venit din partea ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș. Oficialul a insistat pe faptul că nu vorbim de o creștere, ci, de fapt, o aliniere a vârstei de pensionare între bărbați și femei ce va avea loc până în 2035.

Cum se schimbă vârsta de pensionare în România

Încercând să se fofileze și să paseze ”pisica moartă” în curtea vecină, ministrul Boloș (PNL) a insistat pe faptul că Ministerul Muncii, condus de PSD, poate să răspundă mai bine pe marginea majorării vârstei de pensionare în România pentru simplul fapt că este responsabil de respectivul jalon.

„Să îi lăsăm să termine jalonul legat de pensiile speciale. Creşterea vârstei de pensionare şi alinierea, de fapt, a vârstei de pensionare este prevăzută în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, însă termenul, din câte îmi aduc aminte, este anul 2035”, a spus Boloş. Ministrul Investiţiilor a precizat că este „un jalon care urmează după jalonul de pensii speciale şi pe care, la momentul potrivit, o să-l prezinte colegii de Ministerul Muncii, fiind, de asemenea, o greutate ca aceste reforme în ceea ce priveşte cheltuielile publice cu pensiile să poată să fie validate de către Comisia Europeană”.

La întrebarea foarte precisă dacă această majorare a vârstei de pensionare vizează doar femeile care activează în câmpul muncii, ministrul a insistat că, ”potrivit legislaţiei pe care o avem acum, această aliniere a vârstei de pensionare, la bărbaţi şi femei, este trecută textual în PNRR”. Cu alte cuvinte, nu a putut să ofere un răspuns fără echivoc.

„Eu vă pot spune din perspectiva conținutului acestui jalon. Detaliile tehnice le poate da şi le vor oferi colegii de la Ministerul Muncii care răspund de ducerea la bun sfârşit al acestui jalon. Să îi lăsăm să termine jalonul legat de pensiile speciale, pentru că este un jalon extrem de greu care se lucrează în parteneriat cu ministerele de linie şi este un volum de muncă imens pe care colegii îl fac de la nivelul Ministerului Muncii şi care au un impact asupra unui număr mare de populaţie”, a precizat Boloş, conform economedia.ro. 

Vezi si

De ce trebuie evitate alcoolul și cafeaua pe timp de caniculă. Sfaturile medicilor specialiști pentru zilele de arșiță

  Pe timp de caniculă, suntem sfătuiți să ţinem cont de anumite recomandări ale specialiştilor …