duminică, 24 octombrie , 2021

Secțiile de Terapie Intensivă din județ, monitorizate zilnic de pompieri

Pentru a se evita tragediile de genul celor produse în secțiile ATI din spitalele din Piatra Neamț și Constanța, unde mai mulți pacienți Covid au ars de vii în incendii izbucnite ca urmare a supraîncărcării instalației electrice, pompierii vasluieni desfășoară, zilnic, activități de recunoaștere și pregătire în secțiile ATI ale spitalelor din județ. Ba chiar la interval de câteva ore.

În această perioadă, echipaje de pompieri militari cu autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) „Podul Înalt” al județului Vaslui efectuează de cel puțin patru ori pe zi, în mod organizat, activități de recunoaștere / verificare și pregătire a personalului la secțiile de Anestezie Terapie Intensivă (ATI) ale spitalelor din județul Vaslui. Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, verificările au fost demarate în urma dispozițiilor interne primite din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență după ce, pe 1 octombrie, un incendiu izbucnit în secția ATI a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a omorât șapte pacienți Covid aflați în stare gravă, ce erau conectați la instalațiile de oxigen. De asemenea, verificările au fost dispuse și la solicitarea reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Vaslui, dar și ca urmare a faptului că numărul pacienților infectați cu SARS-CoV-2 internați în spitale crește într-un ritm alert, ca de altfel și numărul celor care ajung conectați la aparate în secțiile ATI, iar acțiunile ISU Vaslui au drept scop preîntâmpinarea unor posibile pericole ce pot genera situații de urgență care pot periclita viața pacienților.
„Astfel, în cadrul verificărilor zilnice, se asigură prezența persoanelor cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din cadrul spitalelor, se acordă îndrumare și se aduce la cunoștința conducerii unitățillor spitalicești despre neregulile întâlnite pentru ca acestea să fie remediate. Facem precizarea că aceste activități nu sunt unele de control, acestea fiind în responsabilitatea Inspecției de Prevenire. Activitățile de recunoaștere și pregătire a personalului operativ au un caracter permanent, doar că în această perioadă au fost intensificate având în vedere contextul pandemic în care ne aflăm. Activitățile de recunoaștere / verificare și pregătire a personalului operativ au mai multe obiective, între care enumerăm: • verificarea dotării cu stingătoare și hidranți interiori; • verificarea stării de practibilitate a căilor de acces / evacuare și de intervenție, cu precădere în și din secțiile ATI; • verificarea modalităților de încălzire a spațiilor destinate secțiilor ATI în vederea eliminării mijloacelor de încălzire neomologate din spațiile respective; • eliminarea utilizării tuturor surselor de foc deschis (lumânări, candele, etc); • verificarea prin vizualizare a integrității instalațiilor electrice; • verificarea asigurării permenente a personalului în secția ATI și a modului de cunoaștere de către aceștia a modalităților de utilizare a stingătoarelor de incendiu / celorlalte mijloace de primă intervenție, precum și a modalităţilor de evacuare a pacienților, în special a celor care nu se pot evacua singuri; • măsurarea concentrației de oxigen în secțiile ATI, știut fiind faptul că în aceste zone există riscul de suprasaturare cu oxigen; • aerisirea periodică a spațiilor în care există riscul de creștere a concentrației de oxigen”, au precizat reprezentanții ISU Vaslui.
Potrivit acestora, activitățile de recunoaștere / verificare desfășurate au un caracter permanent, se realizează în mod preventiv, dar nu înlocuiesc obligațiile legale privind apărarea împotriva incendiilor a personalului desemnat cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență din unitățile spitalicești și răspunderea conducerii în cazul producerii unei situații de urgență.
Reaminitim că, pe 14 noiembrie 2020, supraîncărcarea instalației electrice a dus la explozia unei butelii de oxigen, urmată de un puternic incendiu într-unul din saloanele din cadrul secției ATI de la Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, iar în urma tragediei au murit mai mulți pacienți Covid. Imediat după această tragedie, au fost declanșate controale la nivel național în secțiile de ATI ale spitalelor.
La nivelul județului Vaslui, controale de prevenire la secțiile ATI ale unităților sanitare s-au desfășurat în perioada 16-24 noiembrie 2020 și au fost efectuate de echipe mixte de specialiști ai ISU Vaslui și ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Vaslui. În urma controalelor, au fost identificate 62 de deficiențe în domeniul apărării împotriva incendiilor, printre acestea numărându-se: • exploatarea unor sisteme, instalații, dispozitive, echipamente și aparate în condiții care creează risc de incendiu din cauza nerespectării instrucțiunilor de apărare împotriva incendiilor; • căi de evacuare îngustate – echipamente depozitate pe calea de evacuare; • instalații electrice care se exploatează în condiții care creează risc de incendiu, din cauza nerespectării instrucțiunilor de funcționare sau de apărare împotriva incendiilor; • instalații de detecție, semnalizare și alertare în caz de incendiu care nu protejează toate spațiile din secțiile ATI; • instalații electrice exploatate în condiții în care se generează supracurenți / suprasolicitări din cauza racordării mai multor consumatori ce depășesc puterea nominală a circuitelor, în urma suplimentării cu aparatură medicală; • luminoblocuri incorect poziționate, astfel încât traseele nu sunt recunoscute cu ușurință de persoanele care le utilizează în caz de incendiu; • pentru asigurarea condițiilor de evacuare și salvare în siguranță a pacienților în caz de incendiu, nu sunt asigurate suficiente tărgi și cărucioare; • nesolicitarea și neobținerea autorizației de securitate la incendiu. 
Pentru neconformitățile constatate în teren, au fost aplicate 7 amenzi în cuantum de 37.501 lei și 55 de avertismente. Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, care în 2020 era singura unitate de suport pentru tratarea pacienților COVID-19 din județ și unde secția ATI era folosită la capacitate maximă, a fost amendat cu 8.000 lei și a primit și 20 de avertismente.

Sursa : http://www.monitoruldevaslui.ro/2021/10/sectiile-de-terapie-intensiva-din-judet-monitorizate-zilnic-de-pompieri/

Vezi si

Google Photos va afișa colajele Memories și în interfața pentru desktop

Luând forma unor colaje de poze și animații mai mult sau mai puțin reușite, amintirile …