Sfântul Mucenic Haralambie sărbătorit la Laza!

Astăzi, președintele Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Laza, sărbătorindu-l pe Sfântul Mucenic Haralambie, ocrotitorul bisericii din localitate.
A devenit deja o tradiție de mai bine de două decenii ca la acest eveniment să participe zeci de credincioși, alături de preoți invitați din Protopopiatul Vaslui.
„Sărbătoarea Sfântului Haralambie se bucură de o cinstire mare din partea credincioșilor din comună”, spune părintele paroh Corneliu Halapciug.
Biserica din Laza este de o frumusețe arhitecturală aparte, având o vechime de peste 100 de ani, ctitor fiind părintele Dimitrie Galaction, înmormântat în cimitirul din localitate.
„Este un loc încărcat de istorie, iar localnicii păstrează credința ortodoxă nealterată. Prima biserică în Laza a fost ridicată în urmă cu peste 240 de ani, fiind atestată la 1780. Era o construcție din lemn, care nu a rezistat intemperiilor, localnicii fiind nevoiți să ridice alta din cărămidă la 1919, care se regăsește și în prezent”, a precizat Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.
Sfântul Haralambie este ocrotitorul localnicilor din Laza de mai bine de 100 de ani, într-o perioadă când o molimă a decimat numărul de animale din localitate.
 

Vezi si

Serbarea Florilor la Vaslui

Cea de a 8-a editie a Serbarii Florilor va incepe vineri, 17 mai de la …