duminică, 13 septembrie , 2026

Șlefuitoarea de talente de la Tanacu

În trei ani, profesoara Simona Ilieș a pus comuna Tanacu pe harta rugby-ului românesc. Acum, școala din localitate este campioană județeană, atât la ciclul primar, cât și la cel gimnazial.

sports4childrens

Pasiunea pentru sport se naște de la cele mai fragede vârste. Freamătul tribunelor, spectacolul de la firul ierbii, neînțeles pe alocuri, dorința arzătoare de a vedea echipele favorite i-au marcat destinul profesoarei Simona Ilieș. Ajunsă la o școală din mediul rural, nu a intrat în monotonia cotidiană și a dorit să scoată în evidență comuna Tanacu și prin lucruri frumoase. De trei ani, ea construiește, cărămidă după cărămidă, un grup care să iubească sportul. Și nu unul oricare, ci rugby-ul, ceva neobișnuit pentru mediul rural.

Așa se face că sportul cu balonul oval a devenit o a doua religie în Școala Tanacu, unitatea cucerind lauri la nivel județean și fiind unica instituție de învățământ din rural prezentă în clasamentul olimpiadei sportive școlare.

“Avem o asociație sportivă, intitulată Voința, cu care încercăm să obținem rezultate. Am reușit să dezvolt acest sport la Tanacu, iar acum copiii nu pierd nicio posibilitate să se bucure de momentele unice de a pipăi mingea ovală. E cel mai frumos lucru”, ne-a spus prof. Simona Ilieș.
În weekendul trecut, Voința Tanacu a participat la… Citeste mai mult! Click aici

Sursa articol: Obiectiv de Vaslui

Sursa foto: Arhiva

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …