Spitalul Județean Vaslui angajează medici, fără concurs!

Pentru a suplini lipsa de cadre medicale, lipsă devenită acută mai ales în această perioadă, în care personalul este suprasolicitat din cauza pandemiei de Covid 19, conducerea Spitalului Județean de Urgență Vaslui a decis să organizeze o nouă selecție de dosare în vederea angajării de medici. Este vorba de 8 posturi, inclusiv la secția de Terapie Intensivă, pe durată determinată, ce nu poate depăși 30 de zile de la încetarea stării de alertă.

Medical check at the legs in a physiotherapy center.

Spitalul Județean de Urgență Vaslui organizează selecție de dosare pentru ocuparea a 8 funcții de medic temporar vacante în specializările ATI – 2 posturi, Radiologie și imagistică medicală, câte două posturi, respectiv câte un post în specialitățile Pneumologie, Boli infecțioase, Medicină de urgență și Chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă. Cu excepția ultimei specialități, restul sunt vitale în salvarea cetățenilor care sunt afectați de Coronavirus, în condițiile în care cazurile se înmulțesc de la o zi la alta, iar spitalul vasluian, la fel ca și cel suport Covid de la Bârlad, este supraaglomerat. Perioada de înscriere a medicilor care doresc să participe la selecția de dosare în urma cărora pot ocupa fără concurs unul dintre posturile vacante se încheie pe 14 decembrie.

Trebuie spus că nu este pentru prima dată când sunt organizate astfel de selecții de dosare, în vederea acoperirii posturilor vacante, inclusiv cele de asistent medical sau infirmieră. De fiecare dată, s-au găsit mai mulți aplicanți, uneori fiind chiar concurență mare pe post. De exemplu, la o astfel de selecție organizată luna trecută, pentru angajarea pe durată determinată a unui asistent medical debutant la secția de Boli infecțioase, s-au prezentat nu mai puțin de 13 candidați, în timp ce, pentru camera de gardă a aceleiași secții, au fost 12 candidați pe cele 3 posturi disponibile. La fel a fost cazul și pentru cele două posturi de asistente medicale debutante la ATI, pentru care au fost 11 candidați, recordul de concurență fiind în cazul celor 2 posturi de registrator medical debutant disponibile în cadrul Serviciului de internări și relații cu publicul a SJU Vaslui, pentru care s-au înscris nu mai puțin de 35 de candidați. Singura excepție a fost cea în cazul postului de îngrijitoare în secția de ATI, unde s-a înscris o singură candidată care, normal, a fost admisă! La sfârșitul lunii octombrie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Vaslui activau 157 de medici, între care 5 medici rezidenți de anii II, IV, sau V, și 506 asistente medicale, 131 de infirmiere, 129 de îngrijitoare și 29 de brancardieri. Întreg personalul celei mai mari unității sanitare din județ numără 1.192 persoane, iar fondul de salarii net însumează 6,14 milioane lei, lunar.

Vezi si

Greva japoneza la Registrul Comertului

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sunt în grevă japoneză, la nivel naţional, …