SC Gaz Est Vaslui are asigurate stocurile de gaze pentru iarna care se apropie. În acest moment, stocul înmagazinat este de 137%. În ceea ce privește valoarea facturilor, până în anul viitor tarifele la gaze pentru abonații casnici și noncasnici sunt plafonate. Diferența la factură o va face consumul, unde abonații ar trebui să fie mai echilibrați și să elimine toate pierderile.

SC Gaz Est Vaslui are asigurate stocurile de gaze naturale pentru sezonul rece. Deja în ultimele zile cu temperaturi scăzute s-a înregistrat un consum mai mare de gaze, iar societatea s-a pregătit din timp pentru asigurarea rezervelor de gaze pentru iarna care se apropie. Prin urmare, atât abonații casnici cât și serviciile esențiale nu vor avea nicio restricție în alimentarea cu gaze
Adrian Tighici, directorul Gaz Est Vaslui, a precizat că încă din anul trecut s-au făcut toate diligențele pentru încheierea contractelor, deoarece s-a anticipat cumva declanșarea crizei energetice.
„Pot să vă spun cu certitudine că la această dată avem 137% stoc înmagazinat. Ne pregătim, pentru că este posibil să fie o iarnă mai dificilă din punct de vedere termic, dar și al fluxurilor de energie la nivel național sau european. În această conjunctură sunt probleme cu alimentarea de gaze din import. Nici noi nu avem necesarul de gaze pentru iarnă și va trebui să importăm gaze”, a spus Adrian Tighici.
Citește mai mult: https://estnews.ro/2022/09/28/stocuri-de-gaze-de-137-pentru-facturi-mai-mici-vasluienii-trebuie-sa-fie-mai-cumpatati-cu-consumul-si-sa-elimine-pierderile/
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad