duminică, 13 septembrie , 2026

Târg de ouă încondeiate la Vaslui

La sfârşitul acestei săptămâni, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Vaslui organizează o nouă ediţie a Târgului de ouă încondeiate şi icoane.

oua

 

În acest an, Târgul de ouă încondeiate şi icoane Vaslui va avea loc la Silver Mall, iar deschiderea oficială este programată sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 10, ocazie cu care va avea loc şi întâlnirea tuturor directorilor de cămine culturale din judeţ cu reprezentanţii Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT).
În afară de expoziţia propriu-zisă, organizatorii au pregătit ateliere de lucru, unde vasluienii pot desluşi o parte din tainele încondeierii ouălor, tehnici ce vor fi prezentate de meşteri consacraţi.
În prima zi este programat un inedit concert de muzică veche, susţinut de trupa “Anton Pann”, cu participarea extraordinară a coralei “Fantasia”, de la ora 18.30.
“Aşteptăm ca vasluienii să vină în număr mare fiindcă succesul unei acţiuni se datorează şi publicului. Considerăm că evenimentul va veni în faţa publicului cu adevăratele simboluri ale credinţei”, a declarat Lucian Onciu, directorul CJCPCT Vaslui.
În afară de ouă încondeiate, vasluienii vor putea admira şi cumpăra icoane pictate pe lemn sau sticlă. Nu vor lipsi coşurile de nuiele şi tradiţionalele produse de panificaţie. Târgul se va încheia pe 13 aprilie.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …