Primăria municipiului Vaslui anunță desfășurarea ediției 2025 a Târgului de Crăciun, între 13 și 29 decembrie, în Centrul Civic al orașului. Evenimentul, devenit deja tradiție, aduce vasluienilor o atmosferă festivă și numeroase surprize.

În căsuțele ornate din centrul municipiului, vizitatorii vor găsi produse alimentare de sezon – brânzeturi, lactate, miere, conserve –, dar și decorațiuni, aranjamente florale și cadouri realizate de artizani locali. Spre deosebire de anul trecut, când târgul s-a încheiat pe 24 decembrie, ediția din 2025 va fi deschisă până pe 29 decembrie, oferind mai multe zile de bucurie și cumpărături pentru sărbători.
„Căsuțele ornate vor reuni producători și artizani, care vin cu obiecte frumoase de sezon, cadouri inspirate și creații realizate special pentru această perioadă. Vă așteptăm într-o atmosferă caldă, cu decorațiuni și multe surprize care să vă aducă bucuria sărbătorilor de iarnă”, transmite Primăria Vaslui.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
Comments are closed.