Poveste revoltătoare în satul Avramești, comuna Voinești. Trei fetiţe au ajuns miercuri noapte la spital, în comă alcoolică.
Cea de 8 ani, zăcea inconştientă pe o uliţă, iar surorile ei, de 3 şi 4 ani, erau în casă. De foame, ar fi mâncat vişine ţinute într-o sticlă de ţuică, spun cei care le-au găsit. Copilele murdare trăiesc în condiţii înfiorătoare. Scandalos este, că deşi autorităţile ştiu care este situaţia acestei familii, nu au luat nicio măsură.
Copilă de 8 ani căzuse cu fata într-un staul din care se adapă animalele. Medicii de la ambulanţă au descoperit, şocaţi, că era în comă alcoolică. Mătuşa fetiţelor le-a confirmat joi anchetatorilor că fetele sunt neglijate de sora ei.
În timp ce medicii se ocupau de fata cea mare cineva a anunţat la 112 ca şi cele două surori mai mici, de 3 şi 4 ani prezintă semne ale intoxicaţiei cu alcool. Din spusele localnicilor, fetiţele lăsate nesupravegheate au mâncat vişine ţinute în ţuica. Una dintre ele le-a spus medicilor că era flămândă.
În familie mai sunt trei băieţi, cu vârste între 1 şi 13 ani. Cu toţii trăiesc în mizerie.
“Mi se pare dramatic. Să se trezească copilul din comă alcoolică şi să îi spună că îi este foame, să îl vezi murdar şi să vezi că îi e foame şi sete. Trebuie luate măsuri” a spus Dr. Dan Ungureanu, SAJ Vaslui.
Revoltător este şi că cei din primărie ştiau de situaţia acestei familii dar nu au luat nici o măsura.
Inspectorii de la Protecţia Copilului au decis să mute copiii într-un centru social.
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad
