Trei minori de 15 ,16 ,17 ani au fost victimele unor acte de violenţă grave petrecute miercuri, 17 aprilie, seara pe o stradă din municipiul Vaslui.

Cei trei elevi înjunghiaţi invata la Liceul ”Ştefan Procopiu” Vaslui şi sunt din localitatea Văleni. În momentul agresiunii se întorceau de la cursuri. Cu toţii erau cu ghiozdanele în spate şi se îndreptau dinspre Piaţa Traian spre zona Gării.
Din primele cercetări, elevii, de 15, 16 şi 17 ani, au fost înjunghiaţi în urma unui conflict spontan. Agresorul a fugit spre zona gării la scurt timp după comiterea faptelor.
Martori relatează detalii terifiante după atac.
”Eram de serviciu la magazin, iar când am ieşit am suferit un şoc. Erau plini de sânge din cap până în picioare. Unul dintre copii era tăiat foarte urât în zona gâtului şi sângerau abundent. Ceilalţi doi erau tăiaţi în zona pieptului, pe mâini. S-au aşezat pe bordură. Erau în stare de şoc, au apucat să spună că sunt elevi la Ştefan Procopiu. Nu am crezut că se poate întâmpla aşa ceva, în plină zi, pe stradă într-o zonă atât de circulată. Este inadmisibil. În ultimele zile, mai multe mămici s-au plâns că le-au fost furate portofelele în timp ce se deplasau pe strada Traian. Am ajuns să ne temem pentru siguranţa noastră”, a relatat vânzătoarea unuia dintre magazinele în faţa căruia s-a produs agresiunea.
Agresorul s-a predat Poliţiei la scurt timp dupa agresiune. Este vorba despre un tânăr de doar 18 ani.
In prezent se află în custodia poliţiştilor şi este audiat. Cei trei tineri răniţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. Unul dintre ei se află în stare gravă.
Potrivit primelor informaţii, cei trei minori au fost înjunghiaţi pe strada Traian din municipiul Vaslui, în apropierea sediului BCR. Mai multe echipaje au intervenit în zonă.
Citeste mai mult: adev.ro/pq46d1
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad