Miercuri, se împlinesc 159 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. CFR Călători a anunţat marţi că în data de 24 ianuarie, pe ruta Bucureşti-Iaşi, va circula un tren denumit simbolic Trenul Unirii.
”Ceferişti, pasageri, membri ai Clubului Pasionaţilor Feroviari şi ai comunităţii de cicloturişti vor duce mesajul unităţii românilor din Bucureşti la Iaşi cu un tren denumit simbolic Trenul Unirii”, se arată în comunicatul CFR.
Acesta va pleca din Bucureşti Gara de Nord la ora 05:48 iar pe parcursul călătoriei vor fi organizate diferite acţiuni care vor evoca momente istorice în contextul Centenarului României. Directorul Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER), Marcel Oţoiu, va prezenta din perspectivă istorică importanţa strategică a sistemului feroviar, potrivit companiei.
Trenul Unirii va fi remorcat de o locomotivă tricoloră şi va putea fi întâmpinat de localnici în staţiile Ploieşti Sud (06:30), Buzău (07:40), Focşani (08:50), Tecuci (09:30), Bârlad (10:25), Vaslui (11:15), Bârnova (11:55), Iaşi (12:20).
La Vaslui, manifestările dedicate Unirii Principatelor Române vor atinge punctul culminant la ora 12, când în Piaţa Civică, va avea loc un moment de evocare a Micii Uniri, susţinut de actorii Teatrului ”Victor Ion Popa ” Bârlad, urmat de un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric “Stefan Vodă” – Căpriana, Republica Moldova; interpretul de muzică populară Alexandru Brădăţan şi orchestra de muzică populară “Rapsodia Vasluiului”, dirijor Cristian Nastase şi Ansamblul de dansuri “Hora Vasluiului, coregraf Virginel Solomon.
sursa:adevarul