Ultimă oră: Autoritățile sanitare vor interzice plimbările departe de casă, în weekend! Raed Arafat: „Unele activități vor fi reduse”

ȘI MAI DRASTICE…Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a vorbit despre eventualele măsuri pe care România ar putea să le ia, în contextul tot mai îngrijorător al pandemiei. În acest sens el a vorbit despre carantina de noapte, aplicată în alte țări europene. Dacă unele încep de la ora 18.00, altele încep de la ora 20:00.

politie

Întrebat dacă aceste măsuri se vor aplica în weekend, la fel ca în cazul celorlalte țări, Raed Arafat a răspuns: “Da. În anumite momente și poate pentru a reduce activitățile neesențiale, da. Vedem țări care au aceste carantine de noapte, care încep de la 18 în Franța, de la 21 în alte țări, iar la noi la 22. Da, este o măsură importantă care poate să reducă contactul și mobilitatea care duc la răspândirea virusului. Astea sunt discuții pe care nu vreau să le speculăm. Între carantină totală, adică să intri în casă, să te închizi și să nu ieși deloc nu cred că așa ceva va fi, dar vor fi, poate, unele măsuri în care anumite activități vor fi reduse. Să te duci în oraș, să te plimbi departe de casă după o anumită oră, poate în loc să fie ora 22, să fie o anumită oră mai devreme. Azi am avut o discuție la nivelul Comitetului tehnico-Științific. Urmează să se facă o propunere CNSU. Nu înseamnă asta mâine, dar în cursul acestei săptămâni urmează să se vină cu anumite aspecte care să fie aplicate probabil în timpul weekendului”, a spus Raed Arafat la Digi24.

Sursa: https://www.vremeanoua.ro/ultima-ora-autoritatile-sanitare-vor-interzice-plimbarile-departe-de-casa-in-weekend-raed-arafat-unele-activitati-vor-fi-reduse/

Vezi si

Jumătate din UAT-urile din județ, niciun caz de coronavirus în ultimele două săptămâni!

Nu mai puțin de 43 de comune din totalul de 86 de unități administrativ teritoriale …