Un adolescent de 17 ani din Bârlad, dat dispărut pe litoral

Un bârlădean de 17 ani, plecat la muncă pe litoralul românesc, a fost dat dispărut de familie, după ce acesta nu a mai putut fi contactat de mamă de vinerea trecută. Adolescentul a vrut să profite de vacanța de vară pentru a câștiga niște bani, așa că a mers la Eforie Nord să lucreze sezonier.

Din păcate, se pare că ceva s-a întâmplat și, de pe 7 iulie, are telefonul închis, astfel că nimeni nu mai poate lua legătura cu el. Îngrijorată, mama lui a mers la Poliție și l-a dat dispărut, în speranța că, în urma cercetărilor efectuate de polițiștii constănțeni cu sprijinul celor din Bârlad, adolescentul va fi găsit.

„La data de 09.07.2023, ora 16:30, Poliția Municipiului Bârlad a fost sesizată direct de către numita Ciobanu Daniela, din municipiul Bârlad, strada Horia, nr. 13, cu privire la faptul că fiul său, Ciobanu Dragoș-Andrei, în vârstă de 17 ani, este plecat în stațiunea Eforie Nord, unde lucrează pe perioada verii, iar din data de 07.07.2023, când au avut o ultimă convorbire telefonică, nu-l mai poate contacta, întrucât are telefonul închis și nu mai deține date cu privire la acesta. Numitul Ciobanu Dragoș-Andrei era îmbrăcat cu un tricou de culoare gri, cu inscripția «EA7» de culoare verde în zona pieptului, cu pantaloni scurți din blug de culoare albastru, iar pe cap avea o șapcă albă cu inscripția «LA» și în picioare purta adidași de culoare roșie, marca «Nike». Are înălțimea de 1,85 metri, statură atletică, aproximativ 75 de kilograme, ochi verzi, păr scurt de culoare șaten, barba scurtă și tenul pielii închis”, au precizat polițiștii.

Vezi si

Vasluiul a strălucit prin solidaritate si implicare la Ora Pământului 2025

Pe data de 22 martie, Municipiul Vaslui a fost martorul unui eveniment plin de lumină …

Comments are closed.