duminică, 13 septembrie , 2026

Un băieţel din Bârlad a fost la un pas să moară carbonizat

Un băieţel din Bârlad, lăsat de tată în grija unui cunoscut, a fost la un pas să moară carbonizat într-un incendiu pe care l-a provocat chiar el. Incendiul s-a produs ieri, în jurul orei 13, într-o garsonieră aflată la etajul 2 al unui bloc de pe strada Florilor, din Bârlad. În momentul respectiv, în locuinţă se afla doar un copil de şapte ani, lăsat de câteva zile în grija proprietarului chiar de tatăl micuţului.

copil-cu-chibrit

 

Lăsat singur în casă, copilul a luat nişte chibrituri şi, din joacă, a dat foc unor piese de mobilier aflate în balconul garsonierei. Când a realizat ce a făcut, a început să urle după ajutor. A fost observat de vecinii de la blocul de vizavi, care, imediat, au şi sărit în ajutorul său, spărgând uşa garsonierei şi scoţându-l afară. Tot ei au sunat la numărul 112 şi au chemat pompierii, dar l-au anunţat şi pe proprietarul locuinţei. Până să ajungă pompierii, omul, în vârstă de 47 de ani, a încercat să stingă flăcările, alegându-se cu arsuri minore la nivelul feţei.

„La faţa locului s-au deplasat două autospeciale cu apă şi spumă şi o autoscară mecanică, precum şi o ambulanţă. În momentul sosirii pompierilor, incendiul se manifesta în balconul garsonierei. Flăcările au distrus piesele de mobilier şi textile aflate în balcon, tâmplăria şi două geamuri şi au degradat pereţii din camera garsonierei. Cauza probabilă a incendiului a fost jocul unui copil cu focul”, a declarat căpitan Petru Iftene, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui.

Vezi si

Copiii din Vaslui pot beneficia de burse gratuite la dans și balet

O școală de dans continuă să sprijine copiii pentru care situația financiară a familiei nu …