duminică, 13 septembrie , 2026

Un japonez de 96 de ani a devenit cel mai vârstnic absolvent universitar

Shigemi Hirata, un japonez în vârstă de 96 de ani, a devenit cea mai vârstnică persoană din lume care a reușit să obțină diplomă universitară, fapt consemnat în Cartea Guinness a Recordurilor, relatează EFE.

japonez

 

“Sunt foarte mulțumit. Să înveți este distractiv la orice vârstă”, a explicat Hirata într-un articol postat luni de ediția digitală a ziarului Yomiuri.

Hirata, rezident în Takamatsu (estul Japoniei), a primit în martie diploma de absolvent în arte și design de la Universitatea Kyoto, la vârsta de 96 de ani și 200 de zile.

Bărbatul, care a avut nevoie de 11 ani să obțină diploma, a efectuat studiile prin corespondență. El a început cursurile la 85 de ani fiind motivat de pasiunea lui pentru ceramica tradițională japoneză.

Hirata, născut în Hiroshima la 1 septembrie 1919, a activat în marina japoneză în cel de-al Doilea Război Mondial, iar după încheierea conflictului a lucrat ca paznic la un spital din Takamatsu până la pensionare în anii ’80.

Vezi si

Top 10 concepte și paradoxuri uimitoare din fizica cuantică

La scară microscopică, legile fizicii clasice formulate de Newton încetează să mai funcționeze. În lumea …