vineri, 30 septembrie , 2022

Universul de la Bran al Reginei Maria, recreat la Muzeul Județean Vaslui

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, instituție aflată sub egida Consiliului Județean Vaslui, organizează în parteneriat cu Muzeul Național Bran, vernisajul unei expoziții de excepție intitulată „Regina Maria la Bran – gusturi și atmosferă regală”, dedicată celei mai iubite suverane a României. Evenimentul, care are loc în cadrul Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”, se va desfășura joi, 29 septembrie 2022, începând cu ora 11:00, în sala Arta.
 
Expoziția este prilejuită de sărbătorirea în cursul anului 2022 a Centenarului Încoronării de la Alba Iulia a regelui Ferdinand I al României și a reginei Maria a României. Personalitatea reginei Maria este strâns legată de reședința regală de vară de la Castelul Bran, una dintre casele de vis ale suveranei, aflată în proprietatea acesteia în perioada 1 decembrie 1920-18 iulie 1938. O parte dintre obiectele care au aparținut soției regelui Ferdinand I și care au decorat în perioada interbelică interioarele Castelului Bran face parte din această expoziție itinerantă.
 
Bunurile culturale expuse reconstituie o parte din Dormitorul Reginei Maria, un fragment al Salonului de Muzică și grupează câteva dintre piesele de mobilier „stil Bran”, realizate special de către arhitectul Karel Liman.

Vezi si

Penitenciarul Vaslui se implică în activitatea de ecologizare cu ocazia „Zilei Mondiale a Curățeniei”

Penitenciarul Vaslui, asumându-şi rolul de serviciu public aflat în slujba comunităţii, se implică şi în …