Românii vor plăti facturi mai mici la curent electric, pe de o parte datorită reducerii tarifelor aplicate clienţilor casnici de la 1 ianuarie 2017, iar pe de altă parte din cauza eliminării taxei Radio-TV, începând cu 1 februarie 2017.
Comitetul de reglementare al ANRE a aprobat, la sfârşitul anului trecut, valoarea contribuției pentru cogenerarea de înaltă eficiență începând cu 1 ianuarie 2017.
Astfel, în baza prevederilor H.G. nr. 1215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, cu modificările și completările ulterioare, contribuţia pentru cogenerare se stabileşte anual de ANRE şi poate fi modificată semestrial. Conform cadrului de reglementare aplicabil, valoarea contribuţiei pentru anul 2017 s-a determinat pe baza corecţiei costurilor şi veniturilor realizate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015, a costurilor şi veniturilor facturate în perioada 1 ianuarie – 31 octombrie 2016 şi a costurilor şi veniturilor estimate a se factura pentru lunile noiembrie și decembrie 2016.
Sursa:romaniatv.net