Prezentă la Tecuci pentru semnarea contractului de finalizare a șoselei de centură a localității gălățene, Mariana Ioniță, șefa CNAIR, a făcut o vizită în teren și la șantierul Variantei de Ocolire (VO) a Bârladului. După ce a văzut în ce etapă a lucrărilor se află constructorul, aceasta s-a declarat mulțumită că execuția obiectivului de investiție se află în grafic. …
Citeste mai mult »Stiri
Peste 80% din echipamentele medicale au ajuns în dotarea Ambulatoriului Vaslui
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Vaslui a început dotarea noului ambulatoriu cu echipamente medicale de ultimă generație. Până la această dată, peste 80 la sută din aparatura medicală a fost deja achiziționată și dată în folosință cabinetelor aflate în ambulatoriu. Proiectul este finanțat prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și a fost depus în luna septembrie 2018 la …
Citeste mai mult »Municipiul Vaslui în pandemie, o oază de relativă normalitate
Dacă de la o zi la alta câte o altă localitate din județ este „închisă” din cauza creșterii incidenței îmbolnăvirilor, municipiul Vaslui pare că trece cel mai bine prin criza produsă de pandemie. Cu o incidență a îmbolnăvirilor de 1,09 la mia de locuitori, în timp ce restricțiile ”curg” în alte localități din județ, Vasluiul rămâne o oază de relativă …
Citeste mai mult »Epopeea preluării cinematografelor ”Independența” și ”Modern” din municipiul Vaslui continuă
Preluarea în administrare de către Consiliul Local Vaslui a celor două cinematografe din centrul orașului este departe de finalizare. Chiar dacă aleșii locali au adoptat o hotărâre privind preluarea cinematografelor ”Independența” și ”Modern”, negocierile sunt abia la început. Dacă vor fi încununate de succes, clădirile vor trece din domeniul privat al statului și din administrarea România – Film în domeniul public …
Citeste mai mult »Culpă medicală la SAJ Vaslui: pacient mort, doctoriță retrogradată!
SANCȚIUNE… Caz de malpraxis la Serviciul Județean de Ambulanță Județean Vaslui, acolo unde unui medic urgentist i s-a interzis să mai urce pe autospecialele C1, după ce un pacient ar fi murit din cauza lui. Potrivit unor surse din sistem, în luna noiembrie a anului trecut, doctorița Rodica Cireș a fost trimisă la un caz în mediul rural, pe care …
Citeste mai mult »Mobilizare la Primăria Vaslui pentru realizarea bugetului pe 2021. 50 milioane de lei sunt atrase de la UE
Bugetul general al municipiului Vaslui pe anul 2021 va fi aprobat de aleșii locali în data de 15 aprilie. La capitolul dezvoltare, sumele prevăzute sunt mai mari cu 30% față de anul trecut și cu 50 % comparativ cu 2019. Doar din fondurile europene, Primăria Vaslui va atrage în acest an 50 milioane de lei. Pentru a realiza bugetul, autoritățile …
Citeste mai mult »Peste 800 de fermieri din județul Vaslui vor primi bani pentru carburantul folosit, anul trecut, în agricultură
SPRIJIN… Fermierii vasluieni primesc o veste bună în această perioadă: Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Vaslui poate demara plata subvențiilor pentru motorina aferentă trimestrelor III și IV de anul trecut, plafonul alocat fiind aprobat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial. Potrivit conducerii APIA Vaslui, în județul nostru au fost autorizate la plată 866 de cereri, suma …
Citeste mai mult »
Smile FM Romania Vaslui – Husi – Negresti – Barlad