Violator impotent, o „premieră” pentru județul Vaslui! De teamă și rușine, individul s-a pitit în lanul de porumb!

O tânără de 20 de ani a reușit să scape de violul pe care îl pusese la cale fostul ei tată vitreg, după ce pe individ l-a lăsat… bărbăția, chiar în punctul culminant al planului său. Ioan Sorin Florea, în vârstă de 49 de ani, din localitatea Călimănești, comuna Puiești, a chemat-o la el pe fiica fostei sale concubine, iar tânăra de 20 de ani s-a dus, crezând că omul are ceva important să-i spună. La fața locului însă, individul s-a năpustit asupra ei, cu intenția clară de a o viola. Numai că bărbăția nu a vrut cu niciun chip să “participe” la nesăbuitul gest, astfel că, după o luptă cu agresorul, fata a reușit să scape din mâinile lui. Văzându-se amenințat cu Poliția, bărbatul a fugit de acasă. A fost găsit apoi pitit într-un lan de porumb. Între timp, s-a dus vestea-n sat despre această ispravă, iar individul nu doar că a ajuns în arest preventiv pentru tentativă de viol, ci a ajuns de râsul comunității.

Pe 4 octombrie, un bărbat de 49 de ani i-a pus gând rău unei femei de 20 de ani, fata fostei sale concubine. Deși a crescut-o de mică, pe când era împreună cu mama ei, acum fiind singur s-a gândit … la prospătură. A chemat-o pe fata de 20 de ani la el, sub pretextul că are să vorbească ceva cu ea. Femeia s-a dus și s-a trezit cu fostul tată vitreg peste ea, încercând să o violeze. Fata s-a zbătut, dar a fost doborâtă de bărbatul înfierbântat… și atât! Pentru că, oricât s-a chinuit acesta, nu a avut succes cu… bărbăția, care a „refuzat” să participe la viol! Fata s-a zbătut și a reușit într-un final să scape de violator, chemând poliția la 112. Auzind ce-l „paște”, bărbatul Ioan Sorin Florea a fugit în sat. Polițiștii au sosit la fața locului și, împreună cu mai mulți săteni, l-au căutat pe violator.

Citește mai mult: https://www.vremeanoua.ro/violator-impotent-o-premiera-pentru-judetul-vaslui-de-teama-si-rusine-individul-s-a-pitit-in-lanul-de-porumb/

Vezi si

Micile ferme agricole atrag în satele Vasluiului fonduri europene de peste un milion de euro

Fermierii din comunitățile vasluiene mizează tot mai multe pe fondurile euroepene nerambursabile. Interesul s-a manifestat …